Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Oficial ungar: Poliţia Română gestionează eficient situaţia imigranţilor la frontiera cu Ungaria
  • 28 feb.

    Oficial ungar: Poliţia Română gestionează eficient situaţia imigranţilor la frontiera cu Ungaria

    Gyorgy BakondiPoliţia de Frontieră Română a gestionat eficient, până în prezent, situaţia imigranţilor de la graniţa cu Ungaria, dar autorităţile ungare sunt pregătite să închidă graniţa cu România, dacă imigranţii vor începe să tranziteze ţara, a precizat Gyorgy Bakondi, consilier pe probleme de securitate.
    Gyorgy Bakondi, consilierul pe probleme de securitate al premierului ungar, Viktor Orban, a atras atenţia asupra creşterii numărului de imigranţi care încearcă să intre ilegal pe teritoriul ţării, în condiţiile în care, în medie 110 de extracomunitari, au fost prinşi zilnic de poliţiştii ungari în ultimele zece zile, relatează agenţia MTI.

    El a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că aproximativ 500 de persoane au încercat să intre ilegal în Ungaria în luna ianuarie şi 650 până pe 15 februarie.

    În ultimele săptămâni, imigranţii au sosit pe la graniţa cu Serbia şi România, dar poliţia de frontieră română a gestionat eficient situaţia imigranţilor şi a ţinut la curent autorităţile ungare în privinţa numărului de imigranţi pe care i-au împiedicat să ajungă în Ungaria.

    Cu toate acestea, guvernul ungar va fi pregătit să închidă graniţa cu România, aşa cum a făcut în cazul Serbiei şi al Croaţiei, dacă imigranţii vor începe să tranziteze ţara pentru a ajunge pe teritoriul Ungariei, a precizat Bakondi.

    Oficialul a indicat că în Grecia se înregistrează circa 1.500-2.000 de sosiri zilnice, în condiţiile în care 30.000 de imigranţi se află în ţară, în timp ce Macedonia a primit 86.500 de imigranţi în primele două luni din an. În Serbia, s-au înregistrat 16.000 de imigranţi în ianuarie şi 7.000 în februarie.

    Potrivit Organizaţiei Internaţională pentru Migrare, peste 110.000 imigranţi au ajuns în Europa, majoritatea prin Grecia.
    Sursa: mediafax

niciun comentariu

Adaugă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies