Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Acţiunile Marocului în timpul crizei migranţilor din Ceuta au fost inacceptabile, afirmă premierul spaniol
  • 01 iun.

    Acţiunile Marocului în timpul crizei migranţilor din Ceuta au fost inacceptabile, afirmă premierul spaniol

    Premierul spaniol Pedro Sanchez a caracterizat acţiunile Marocului în timpul crizei din urmă cu două săptămâni, când mii de migranţi au pătruns în enclava spaniolă Ceuta, drept inacceptabile şi un asalt asupra frontierelor naţionale, relatează Reuters.

    Întrebat la o conferinţă de presă despre comentariile ministrului de externe marocan, care a legat criza migranţilor de teritoriul disputat Sahara Occidentală, Sanchez a declarat: “Este inacceptabil ca un guvern să spună că vom ataca frontierele, că vom deschide frontierele pentru a lăsa înăuntru 10.000 de migranţi în mai puţin de 48 de ore… din cauza unor dezacorduri de politică externă”.

    În urmă cu două săptămâni, mii de persoane au ocolit sau au escaladat timp de două zile gardul securizat care separă Ceuta de Maroc după ce forţele de securitate marocane au relaxat controalele la frontieră.

    Cei mai mulţi au fost imediat returnaţi în Maroc, dar sute de minori neînsoţiţi au rămas, întrucât ei nu pot fi deportaţi potrivit legii spaniole.

    Acest aflux de migranţi a fost în general perceput drept o răzbunare pentru decizia Spaniei de a-l primi pe teritoriul său pe Brahim Ghali, şeful grupului Polisario care militează pentru independenţa Saharei Occidentale, pentru tratament medical.

    Timp de decenii, Polisario a luptat pentru independenţa Saharei Occidentale, care a fost colonie spaniolă până în 1975.

    Descriind Spania drept cel mai bun aliat al Marocului în UE, Sanchez a spus că doreşte să aibă o atitudine constructivă faţă de Rabat, dar a afirmat că securitatea frontierei este capitală.

    “Să ne aducem aminte că vecinătatea trebuie să se bazeze pe respect şi încredere”, a spus el.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies