Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Arad: Migranţi prinşi încercând să treacă graniţa pe lângă coloana de camioane sau în ascunşi într-o remorcă
  • 21 nov.

    Arad: Migranţi prinşi încercând să treacă graniţa pe lângă coloana de camioane sau în ascunşi într-o remorcă

    Două grupuri de migranţi au fost depistate încercând să treacă ilegal graniţa pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, unul dintre acestea, format din tineri din Afganistan, fiind descoperit în timp ce se deplasa pe jos pe lângă coloana de camioane care aşteptau la graniţă.

    Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad, vineri dimineaţă a fost verificat un camion condus de un bulgar în vârstă de 45 de ani, care transporta bandă adezivă din Grecia în Germania. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au verificat remorca, iar în interior au găsit şase cetăţeni străini.

    “În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din trei minori şi trei adulţi din Afganistan, tinerii având vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, iar minorii având vârste cuprinse între 15 şi 16 ani”, precizează comunicatul.

    Tot la Nădlac II, cinci afgani au fost prinşi că se îndreptau pe jos spre teritoriul Ungariei, printre camioanele care aşteptau în coloană pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară. Migranţii au între 15 şi 26 de ani şi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră.

    În ambele cazuri, străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul bulgar, pentru trafic de migranţi.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies