Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Bihor: 91 de migranți irakieni și sirieni, din care 29 copii, depistați ascunși într-un tir din Turcia
  • 29 iun.

    Bihor: 91 de migranți irakieni și sirieni, din care 29 copii, depistați ascunși într-un tir din Turcia

    Nouăzeci și unu de cetățeni din Irak și Siria, din care 44 bărbați, 18 femei și 29 copii, au fost depistați, marți, la P.T.F. Nădlac II de polițiștii de frontieră, ascunși într-un camion cu piese auto.

    Potrivit comunicatului ITPF Oradea, ei aveau intenția de a ajunge ilegal într-un stat din Spațiul Schengen.

    Autocamionul respectiv, înmatriculat în Turcia, condus de cetățeanul turc Ylmaz R., în vârstă de 46 de ani, a ajuns marți dimineață, în jurul orei 6.30, la P.T.F Nădlac II — Csanadpalota pentru a ieși din țară. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto din Turcia pentru o societate comercială din Norvegia.

    La controlul obișnuit, polițiștii de frontieră au constatat că șnurul de siguranță al camionului este tăiat și înnodat cu o fașă din plastic în partea laterală. Drept urmare, s-a trecut la efectuarea unui control amănunțit asupra compartimentului marfă al automarfarului, ocazie cu care polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, nouăzeci și unu de persoane.

    ‘În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt 44 bărbați, 18 femei și 29 copii, cetățeni irakieni și sirieni, adulții având vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, iar minorii între 2 și 17 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în România. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință despre prezența persoanelor în camion, pe timpul călătoriei el staționând în mai multe parcări’, se arată în comunicat.

    Cetățenii irakieni și sirieni au declarat că s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

    În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, iar șoferul turc este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies