Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Bohoniki, satul tătăresc din estul Poloniei care asistă la drama migranţilor
  • 20 nov.

    Bohoniki, satul tătăresc din estul Poloniei care asistă la drama migranţilor

    Bohoniki, un sat tătăresc din estul Poloniei, lângă graniţa cu Belarus, nu mai are linişte de când mii de migranţi au sosit în vecinătatea sa.

    Locuitorii din Bohoniki, musulmani în mare parte, încearcă să-i ajute atât pe migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, cât şi pe soldaţii mobilizaţi la graniţă pentru a apăra graniţa Poloniei şi implicit a UE. Distribuie hrană, îmbrăcăminte şi mâncare de ambele părţi. „Este înspăimântătoare toată suferinţa acestor oameni, copii şi tineri care îndură şi plâng. Este groaznic”, spune pentru Euronews Maciej Szczesnowicz, liderul comunităţii tătare din Bohoniki.

    El spune că membrii comunităţii sale nu se simt în siguranţă din cauza acestei situaţii, dar va continua să ajute atât cât îi stă în putere.

    Dincolo de ajutorul material, comunitatea tătară a organizat luni funeraliile unui migrant sirian decedat în timp ce încerca să traverseze frontiera. Ahmad al-Hassan a murit la vârsta de 19 ani într-un râu de la graniţă, unde a fost împins de un soldat belarus. „Ceea ce se întâmplă aici este o adevărată tragedie”, spune Fidal Hassan, un migrant sirian care a reuşit să ajungă în Polonia. „Ţările trebuie să vorbească între ele, să găsească un acord într-un fel sau altul. Să recurgă la repatrieri sau să-i aducă aici, sau altceva. Dar trebuie să înceteze să-i plimbe între două situaţii. Este imposibil să-i laşi la frontieră! Care va fi următoarea etapă? Este un masacru”, estimează el. De la începutul crizei migranţilor, cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa la graniţa dintre Belarus şi Polonia.

    Locuitorii din Bohoniki care l-au îngropat pe Ahmad se tem că şi alţi migranţi vor avea aceeaşi soartă. „În estul Poloniei, lângă graniţa cu Belarus, mulţi locuitori nu doresc ca migranţii să aibă voie să intre pe teritoriul lor.

    Dar pentru alţii, precum aici în Bohoniki, compasiunea şi umanitatea trebuie să prevaleze asupra calculelor politice”, conchide reporterul Euronews.
    Sursa: adevarul.ro

niciun comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies