Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Boris Johnson propune regularizarea situaţiei imigranţilor clandestini ai Marii Britanii
  • 13 iul.

    Boris Johnson propune regularizarea situaţiei imigranţilor clandestini ai Marii Britanii

    Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, a propus sâmbătă regularizarea statutului imigranţilor clandestini, o idee pe care a mai lansat-o şi când era primar al Londrei, informează AFP.

    Această măsură în legătură cu persoanele aflate în situaţie ilegală, al căror număr l-a estimat la 500.000 numai la Londra, ar urma, în opinia sa, să fie însoţită de decizii menite a împiedica noi intrări ilegale de imigranţi, pentru a se evita un “efect de bumerang”.

    În timpul unui miting de campanie la Wyboston, în estul Angliei, Johnson a vorbit despre “persoanele care sunt aici de 12 ani sau mai mult, de mult timp” şi “nu au avut probleme cu justiţia (…), au muncit din greu, dar nu pot să plătească taxe şi au în continuare un statut ilegal”.

    “Nu cred că ar fi rezonabil să ne gândim că putem expulza un număr atât de mare de persoane. Trebuie să reflectăm la modul de a le reglementa statutul”, a declarat el.

    Johnson a mai subliniat că, în ciuda eforturilor afişate de guvernul conservator pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine, “deja facem acest lucru mai mult sau mai puţin”, iar numărul expulzărilor este “extrem de scăzut”.

    “Propunerea mea nu ar face o mare diferenţă (…) Ar însemna să regularizăm o situaţie existentă”, a spus el.

    Johnson a pledat ca Marea Britanie să fie “mai fermă” faţă de imigranţii care încearcă să intre ilegal în această ţară şi “mai înţelegătoare faţă de cei care sunt deja aici”.

    El a militat intens ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016, o campanie dominată de promisiuni de sporire a controlului asupra fluxurilor migratorii punând capăt liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene.

    Fostul primar al Londrei apără totuşi imigraţia, afirmând că aceasta reprezintă unul dintre factorii de dinamism din capitală şi din sud-estul Angliei.

    El a reiterat că, dacă va fi ales, va introduce un sistem de imigraţie în funcţie de competenţe şi de oferta de muncă.

    Sursa: jurnalul.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies