Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Bosnia: Zeci de răniţi după o confruntare violentă între migranţi
  • 03 feb.

    Bosnia: Zeci de răniţi după o confruntare violentă între migranţi

    Poliţia bosniacă a anunţat sâmbătă că a arestat 11 migranţi după ce o încăierare survenită în seara precedentă într-o tabără de refugiaţi din oraşul Bihac s-a soldat cu 40 de răniţi, dintre care 8 sunt în stare gravă, informează AFP.

    Sute de migranţi au fost implicaţi în aceste violenţe a căror cauză încă nu este clară. Mai mult de 30 dintre ei au fost interogaţi de poliţie după ce aceasta a reuşit să preia situaţia sub control. În total, ”opt afgani, doi indieni şi un pakistanez au fost arestaţi”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

    La rândul său, un medic a declarat că cele opt persoane grav rănite au primit foarte probabil lovituri de cuţit.

    Bosnia a devenit o ţară pivot pe ruta urmată de migranţii veniţi Orientul Mijlociu, Asia şi Africa de Nord pentru a ajunge în Uniunea Europeană. În total circa 23.000 de migranţi au traversat în ultimul an această ţară pentru a trece mai departe frontiera cu Croaţia în drumul lor către vestul Europei. Majoritatea au reuşit, însă mulţi dintre ei au fost opriţi de poliţia de frontieră croată, care anul trecut a arestat circa 4.500 de migranţi ilegali, număr de peste cinci ori mai mare faţă de cel din anul 2017.

    Sursa: jurnalul.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies