Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Cadavrele a trei femei au fost găsite la granița dintre Grecia și Turcia. Ele erau cel ma probabil migrante
  • 11 oct.

    Cadavrele a trei femei au fost găsite la granița dintre Grecia și Turcia. Ele erau cel ma probabil migrante

    Cadavrele a trei femei de origine necunoscută au fost găsite miercuri în nord-estul Greciei, la frontiera cu Turcia, lângă râul Evros, o zonă traversată frecvent de migranţi ilegali, transmit agenţiile Reuters şi ANA, citând surse din cadrul poliţiei elene.

    Trupurile neînsufleţite, care au fost descoperite de un trecător, se aflau la mică distanţă între ele, în apropierea rutei de migraţie peste râul Evros (Mariţa), care formează graniţa comună.

    Cadavrele ‘au fost găsite la 50 de metri de râu’, a declarat un oficial pentru Reuters.

    Cele trei femei, dintre care două aveau între 15 şi 18 ani şi par să fi fost rude, au fost înjunghiate mortal, au declarat legiştii, conform primelor rezultate ale anchetei.

    Decesele au survenit în urma rănilor din zona gâtului, în urmă cu două zile.

    Femeile nu aveau acte de identificare şi, potrivit poliţiei, par să fi fost migrante.

    Trupurile au fost transportate în capitala provinciei Evros, Alexandroupolis, pentru a fi autopsiate, iar poliţia a deschis o anchetă în triplul caz de crimă.

    Această zonă de frontieră se află pe un vechi coridor de trafic de persoane, care a reînceput să fie frecventat după ce Uniunea Europeană şi Turcia au încheiat în 2016 un acord de blocare a rutelor de migraţie pe Marea Egee, folosite de sute de mii de refugiaţi în 2015.

    În prima jumătate a lui 2018, peste 10.000 de migranţi şi refugiaţi au ajuns în Grecia din Turcia traversând râul Evros, a indicat o agenţie neguvernamentală de asistenţă în luna august.

    Sursa: stiripesurse.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies