Blog

  • 20 sept.

    Cine sunt refugiații care ajung la Galați, în drumul lor spre Occident

    După securizarea graniţei de la Prut, Galaţiul nu mai ­este­ un „punct fierbinte”, dar a devenit gazda refugiaţilor care vin pe cele două rute, pe Marea Neagră şi pe uscat, pe la graniţa cu Bulgaria din sudul Dobrogei. La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi sunt aduse frecvent grupuri de refugiaţi. Centrul are o capacitate de 200 de locuri, dar în general sunt cazaţi câteva zeci de refugiaţi.

    Cu gândul la Germania

    În general, din grupurile de migranţi găsiţi la bordurile ambarcaţiunilor în derivă în apele teritoriale româneşti, o parte ajung la centrul de la Otopeni, o altă parte la centrul din Galaţi, care este centru deschis. Asta înseamnă că refugiaţii pot ieşi în oraş, la plimbare sau la supermarket şi nu se mai miră nimeni când vede pe stradă femei cu hijab. În cadrul obligaţiilor asumate de ţara noastră în ceea ce priveşte cotele stabilite pentru ţările Uniunii Europene, în luna martie a anului trecut a ajuns la centrul din Galaţi un prim grup de 15 refugiaţi de origine siriană şi yemenită, cu vârste de la 7 la 50 de ani, aduşi din Grecia.
    După 6 luni, 14 dintre aceştia absolviseră cursul de limba română. La centrul din Galaţi li se asigură şi consiliere în vederea obţinerii unui loc de muncă, asistenţă juridică, asistenţă medicală. Locuiesc gratuit în centru până le este acordat statutul de refugiat. Ulterior, în baza unei anchete sociale, li se acordă un ajutor de 150 lei pentru plata chiriei la centru. Anul trecut, la sfârşitul lui noiembrie, Nour,­ o siriancă în vârstă de 25 de ani, a născut la maternitatea de la Spitalul „Sf. Apostol Andrei” un băieţel de 3 kilograme. Nour şi soţul ei, Mohamadd Al Hussein, de 34 de ani, i-au pus micuţului numele Yosiuf. Visul lor este să ajungă în Germania.

    Grup de 16 copii afgani dispăruţi fără urmă

    Faptul că Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil de la Galaţi funcţionează în regim deschis permite ca deseori refugiaţii să „dispară” spre graniţa cu Ungaria pentru a-şi continua drumul spre Germania.
    Cazul cel mai elocvent este cel al dispariţiei unui grup de 16 copii afgani. Fuseseră găsiţi, la începutul lui iunie 2014 la bordul navei „Reda”, ce plutea în derivă în apele teritoriale româneşti şi pe care se aflau 39 de migranţi din Afganistan, Iran şi Pakistan. Marea surpriză a poliţiştilor de la Garda de Coastă din Constanţa a fost că printre migranţi erau şi 16 minori din Afganistan, cu vârste între 13 şi 16 ani, care nu erau însoţiţi de părinţi sau rude. Cei 16 au fost cazaţi la centrul din Galaţi pe 5 iunie.
    Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi a luat rapid măsurile legale care se aplică în cazurile refugiaţilor minori, neînsoţiţi de rude. Pentru cei 16 minori afgani au fost numiţi reprezentaţii legali, care să-i asiste la interviul din cadrul procedurii de acordare a azilului, a fost asigurat traducător, avocat, după care urmau efectuarea unei expertize medicale, înscrierea la cursul pregătitor în vederea înscrierii în sistemul naţional de învăţământ, etc. Numai că pe 10 iunie, toţi cei 16 copii au dispărut din centru. Cei cazaţi aici pot părăsi centrul dimineaţa, având obligaţia să se întoarcă seara, până la ora 22.00. Legea prevede că nu au voie să părăsească localitatea fără aprobarea Inspectoratului General pentru Imigrări. Minorii afgani aveau acelaşi regim, care de altfel este identic cu cel al minorilor instituţionalizaţi. Au ieşit în oraş şi până seara, la ora 22.00, nu s-au mai întors. Conducerea centrului a anunţat Dispeceratul Inspectoratului General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră.

    Filieră „pre-pay”?

    Atât reprezentanţii Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, cât şi cei ai DGASPC Galaţi au respectat procedurile prevăzute de lege. Cei 16 minori afgani nu puteau fi ţinuţi închişi, ca la penitenciarul pentru minori. Ar fi fost absurd să nu aibă aceleaşi drepturi ca minorii din centrele de plasament. Cazul dă naştere multor semne de întrebare. Faptul că au dispărut în aceeaşi zi, pe 10 iunie, la 5 zile de la cazarea lor în centru, argumentează presupunerea că plecarea lor din centru a fost o operaţiune bine pregătită.
    Apoi în zilele ce au urmat nu a fost semnalat un grup de minori afgani nicăieri în ţară. Asta ar însemna existenţa unei filiere care i-a ajutat să treacă graniţa rapid. Astfel de cazuri s-au repetat de mai multe ori.
    O ipoteză este că filiera e bine organizată şi în cazurile transportului minorilor neînsoţiţi de rude „serviciile” sunt „pre-pay”, plătite dinainte. Dar mai e şi ipoteza ca filiera care îi transportă spre Vest să îşi asume costurile pe care ulterior să le recupereze exploatându-i prin muncă sau cerşetorie.

    Povestea lui Rabiul Islam din Bangladesh

    Un caz interesant este şi cel al lui Rabiul Islam din Bangladesh, care a locuit o vreme la centrul din Galaţi. Acesta avea o situaţie destul de bună în Bangladesh. Familia sa, mama casnică, tatăl profesor universitar, cu un salariu de 400 de dolari pe lună, o ducea bine. Rabiul a absolvit o facultate de ştiinţe politice şi voia să îşi continue studiile în Anglia. A strâns bani, a vorbit cu cineva care se ocupa de vize, dar a aflat că e greu să aibă ca destinaţie Europa şi i-a obţinut o viză pentru studii în Republica Moldova. Îl costa 1.000 de dolari avionul până la Chişinău, 10.000 costau studiile şi 2.000 cursul de 3 luni pentru învăţarea limbii.
    Ajuns pe aeroportul din Chişinău, şi-a sunat părinţii să le spună că-i bine, dar ai săi nu răspundeau şi a aflat de la o rudă că părinţii săi muriseră într-un accident când reveneau de la aeroportul la care îl conduseseră. A trăit câteva luni în Moldova, dar era tentat să îşi continue drumul spre Anglia.

    A trecut graniţa şi a ajuns la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi. Între timp făcuse pierdut paşaportul din Bangladesh. A primit permis de muncă şi a fost angajat de un turc care are o mică fabrică de confecţii în Galaţi. Primea o mie de lei pe lună şi patronul îi permisese să locuiască într-o anexă. Aşa că a renunţat la cazarea la centru. La un moment dat situaţia lui Rabiul s-a înrăutăţit brusc. Patronul turc l-a concediat, reproşându-i o greşeală de producţie. Nu mai avea nici salariu, nici anexa în care locuise. La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil nu se mai putea întoarce. Părea o situaţie fără ieşire. Din fericire, patronul turc a revenit asupra deciziei şi l-a reangajat. Dar dacă nu se întâmpla asta, care ar fi fost soarta lui Rabiul Islam? Ar fi ajuns pe listele şomerilor fără indemnizaţie şi a beneficiarilor Legii 416? Nu, pentru că nu are cetăţenie.

    Sursa: romanialibera.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies