Blog

  • 21 sept.

    Cine sunt refugiații care au ajuns pe plajele din România

    Mai mulți migranți din Irak și Iran au povestit cum au ajuns aici, de ce au fugit, care sunt temerile lor cele mai mari, unde vor să ajungă.

    Aproape 500 de migranți au ajuns, ilegal, în România, în ultima lună, pe Marea Neagră. Circa 40 dintre ei, din Irak și Iran, stau acum într-un hotel din Satul de Vacanță din Constanța, cheltuielile fiind plătite de o organizație nonguvernamentală. Am încercat să vorbesc cu ei, să ne spună de ce au plecat, ce speră. Nu a fost ușor. A fost nevoie ca o persoană în care aceștia aveau încredere, pe care întâmplător am cunoscut-o, să-mi stabilească o întâlnire. Sunt reticenți pentru că nu știu dacă vor întâlni prieteni sau dușmani.

    Au vrut însă să discute cu mine și pentru că au nevoie de ajutor. O mamă mi-a spus că nu-și mai găsește unul din fii. O soție este speriată că nu mai știe nimic de soțul ei. Alții mi-au spus că unul dintre cei cu care veniseră a căzut peste bord și este dat dispărut, eveniment care nu a fost anunțat de autorități.

    Prima impresie: copii veseli și telefoane scumpe

    Când am ajuns în zona hotelului unde sunt cazați, am văzut afară, jucându-se, mai mulți copii. Nu-ți poți da seama, dacă nu le asculți limba, că sunt imigranți ilegali. Inocența copilăriei este aceeași în orice țară, în orice condiții. După câteva minute bune de muncă de convingere, au coborât și migranții. Prima barieră pe care o ai în încercarea de a comunica este limba. Marea lor majoritate sunt kurzi și vorbesc kurda, un dialect pentru care nu am găsit translator în România. Există în Constanța niște oameni de afaceri kurzi, dar s-au ferit să ne ajute, în ciuda insistențelor, de teamă că ar putea fi fotografiați sau filmați. În tot grupul existau însă două persoane – despre care nu știam – care stâlceau limba engleză, îndeajuns însă să ne permită să ne înțelegem. M-a mirat că unii dintre ei aveau telefoane scumpe, Galaxy S8, și haine de firmă (cel puțin la prima vedere, nu mă pricep la domeniu). Nu sunt însă muritori de foame, dovadă că au avut bani să-și plătească „biletul“ din Turcia în România: 3.000 de euro de persoană, 1.500 de euro de copil.

    Cine sunt și de ce au fugit

    Majoritatea celor care au ajuns ilegal în România pe Marea Neagră nu sunt sirieni, țară răvășită de un război civil care a început din 2011, ci sunt din Irak și Iran, țări relativ stabile. Mai mult, Iranul are, de pildă, de două ori mai mulți turiști străini decât România. Cei care vin din Irak mi-au spus că   au fugit din zonele controlate de ISIS (DAESH, cum spun ei). Unul dintre ei a fost chiar comandant în armata irakiană de eliberare, a luptat contra ISIS. Mi-a spus-o puțin temător, trăgându-mă de mână, deoparte. I-am cerut poze și mi-a trimis imediat pe telefon, ca să-și dovedească spusele. Toți sunt însă kurzi, cel puțin de pe ultimul vapor. Cu două excepții. Excepțiile sunt, mi se spune, yazidiți, o minoritate de la granița Kurdistanului irakian, dominată de ISIS, care le-a transformat femeile în sclave sexuale și le-a ucis bărbații. Kurzii trăiesc în așa-zisul Kurdistan, o regiune care este împărțită administrativ între Siria, Irak și Iran. Un popor pe care nimeni nu și-l dorește și care trăiește în sărăcie, deși se spune că pământul unde stau e plin de petrol. Fug, așadar, și de represiune, și de sărăcie.

    Un lunetist în armata irakiană

    „Nu suntem în siguranță în Iran. Suntem uciși, nu știm de ce. DAESH a venit după familia mea. Am fost împușcat de mai multe ori“, spune Ahmad Hassan Rahim. Îmi arată și rănile lăsate de gloanțe, ca să fie sigur că îl cred. Sunt trei. Rănile se explică pentru că a luptat mai mulți ani în armata irakiană, împotriva ISIS. Mi-a arătat mai multe fotografii și filme cu el în timpul misiunilor de luptă din Irak.

    Lungul drum spre România

    Majoritatea dintre ei au intrat cu viză legală în Turcia. „Sunt din Irak. Pentru început am ajuns în Turcia. Am stat în Istanbul 25 de zile. Apoi ne-am urcat într-o barcă. Nu știam nimic de România, nu știam că vom ajunge aici. Nici nu știam unde e pe hartă, că există. Ni s-a spus că ne vor duce în Franța, în Germania“, spune Ahmad Hassan Rahim. Migranților li se promite că vor călători în condiții de lux aproape, li se arată  în poze iahturi, ca la o agenție de turism respectabilă. Sunt însă duși noaptea, undeva în zona europeană a Turciei, ca să nu mai treacă Strâmtoarea Bosfor, și urcați în bărci gonflabile. Cu ele sunt transportați la ambarcațiunea cu care trebuie să ajungă în Europa.

    „Dacă sunt rușii?“

    O barcă prăpădită, de 10 metri lungime, pe care nu ar avea voie să intre mai mult de 20-30 de oameni. Deși se revoltă, urcă, pentru că alternativa este să fie lăsați acolo. Se trezesc apoi 160–180 de oameni, nevoiți să călătorească trei nopți și patru zile în aceste condiții. „Ne-au spus că barca va avea 35 de metri. Ne-am trezit acolo 180 de persoane, cu copii de 2-3 luni. Am stat pe barcă 4 zile. Ni s-a făcut rău de mare, nu am avut apă și mâncare. Am avut noroc cu Poliția Română, ne-au salvat“, spune Ahmad. Pe mare spune că i s-a părut că aude zgomot de elicoptere. S-a speriat. „Dacă sunt rușii?“

    Căpitanul turc ar fi abandonat barca

    Toți migranții au declarat că, după trei zile de navigat, căpitanul turc, cel care îi adusese până în apropiere de apele teritoriale românești, a abandonat ambarcațiunea. Povestea lor are o bază reală: dacă sunt prinși de autoritățile române, riscă până la 10 ani de închisoare. Este posibil ca cineva să îl aștepte cu o altă barcă și pur și simplu să-i abandoneze pe migranți. De fapt, cea mai recentă ambarcațiune, Ruya 1, a fost găsită plutind în derivă.

    „Dacă nu vă găseam noi, mureați“, le-ar fi spus un ofițer de la Garda de Coastă. Avea dreptate. Pentru că barca trebuia să fie cârmită spre țărm, unul sau doi dintre cei aflați în comandă (erau 180 de oameni pe barcă, stăteau inclusiv în comandă) au pus mâna pe cârmă.

    Un iranian la cârmă

    Poliția de Frontieră a trimis un comunicat în care anunță că barca era condusă de de „cetăţeanul iranian G.M., în vârstă de 32 ani, împreună cu cetățeanul turc Y.E., în vârstă de 27 de ani, și cetă­țeanul irakian S.M., în vârstă de 20 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranţi, pe data de 12 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei“. Am întrebat reprezentanții Gărzii de Coastă cum au ajuns la concluzia că iranianul era călăuză. „Călăuzele au fost identificate ca urmare a activităților de cercetare sub coordonarea procurorului de caz, iar cercetările continuă“, a spus, pentru „România liberă“, Laurențiu-Cristian Cicu, directorul adjunct al Gărzii de Coastă.

    Femeia care nu mai știe nimic de soț

    Toți trei sunt considerați călăuze și au acum dosar penal, riscă ani grei de închisoare. Am stat de vorbă cu soția iranianului. Pe om îl cheamă Mohammad Gholame Por. „Ne-am căsătorit împotriva voinței familiilor noastre. Ne iubim. Am plecat din Iran“, spune soția, care vorbește în kurdă cu translatorul meu de ocazie. Acum nu mai știe nimic de soțul ei. Ar vrea să îl audă, să știe că e în regulă.

    Nu are nici telefon, nici bani. Mă asigură că soțul ei nu a fost călăuză.

    Din câte îmi spune, soțul nu a avut parte de asistența unui avocat în timpul interogatoriului.

    Aveam informația că este însărcinată.

    A fost, îmi spune, dar a pierdut sarcina pe navă. Când vorbește, își frânge degetele. Încerc să mă pun în situația ei. Trec repede la următorul caz.

    Nu vor să rămână în România

    Migranții, cel puțin cei cu care am vorbit eu, nu vor să rămână în România. „Vrem să ajungem în Marea Britanie. România pare OK, nu știm mai nimic despre ea, oamenii de aici ne-au salvat, dar vrem în Marea Britanie“, spune unul dintre ei. Sunt zidari, șoferi de taxi, fermieri, chiar specialiști în decorațiuni interioare, vor să-și găsească de muncă. Deocamdată, viitorul lor nu este deloc sigur. Au acte prin care li se spune că sunt tolerați, timp de șase luni, pe teritoriul românesc. Prima lor grijă este să-și reîntregească familiile. Femeia din Iran vrea să-și vadă soțul, chiar dacă e în arestul poliției, să vadă că e în regulă, mama își așteaptă fiul. Numai copiii se joacă la fel, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat în viața lor.

    A dispărut în mare

    Migranții sunt recunoscători autorităților române, știu că le-au salvat viața. Îmi spun însă că unul dintre ei a dispărut în mare, a căzut pur și simplu de pe ambarcațiune. Îmi arată o fotografie cu el pe barcă și una cu actul său de identitate. Îl cheamă Saman Bahaalddin Majeed, este născut în 1978, în Irak. Am întrebat reprezentanții Poliției de Frontieră dacă au informații în acest sens. Până acum nu am primit niciun răspuns. Garda de Coastă nu confirmă însă cazul. „La acostarea ambarcațiunii Ruya 1 au fost identificate la bordul acesteia 157 de persoane. Nu s-a identificat nicio evidență privind numărul de persoane care s-au îmbarcat în scopul transportului către România și care să ateste identitatea acestora“, a declarat Laurențiu-Cristian Cicu.

    „Mama plânge de două zile, își caută fiul“

    Mi-a atras atenția și o bătrână în scaun cu rotile, cu piciorul în ghips. „A venit DAESH într-o zi și mama a fugit speriată. A alunecat și și-a rupt piciorul“, este povestea pe care mi-o spune fiul. „Plânge de două zile și nu vrea să mănânce sau să bea, pentru că nu știe nimic de el“, a adăugat. Îl rog să-mi scrie numele fiului și al familiei acesteia în telefon. Îi cheamă Halmat Rahman Rahim (născut în 1991, în Irak), soția sa este Dekan Muhamad Osman și au un fiu de 1 an și 11 luni, Pavel Halmat Rahman. Îi spun că ce pot să fac este să scriu și să sper că autoritățile responsabile ne vor da o veste. Bătrâna din scaunul cu rotile mă trage de cămașă și vorbește în kurdă, privindu-mă în ochi. „Vă roagă să o ajutați. Să aflați unde e fiul“, îmi traduce celălalt fiu al său.

    „Ne puteți ajuta cu micul dejun?“

    După două ore petrecute cu ei, la plecare mă întreabă dacă am să mă duc și a doua zi să îi văd. Au și o rugăminte: să îi ajut cumva să primească și mic dejun. „Acum luăm masa numai la prânz și seara. La prânz mâncăm pui și cartofi prăjiți, seara mâncăm pui și cartofi prăjiți. A doua zi la fel. Nu știu cum e la voi, dar noi, în Irak,

    obișnuim să mâncăm dimineața. Măcar un ceai. Avem bolnavi, oameni care nu au voie zahăr, cu tensiune mare. Ne puteți ajuta să primim ceai dimineața?“

    Sursa: romanialibera.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies