Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Comisarul european Dimitris Avramopoulos insistă pe respectarea acordului UE-Turcia privind migrația
  • 27 oct.

    Comisarul european Dimitris Avramopoulos insistă pe respectarea acordului UE-Turcia privind migrația

    Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a insistat pe respectarea acordului UE-Turcia care a dus la ”o reducere drastică” a intrărilor de migranți, via Grecia, în Uniunea Europeană, potrivit unui interviu publicat joi în ziarul bulgar Standart, citat de AFP.

    ”Acordul cu Turcia funcționează și continuă să funcționeze: de la intrarea sa în vigoare, sosirile de migranți dinspre partea de est a Mării Mediterane s-au redus drastic”, a declarat comisarul european.

    ”UE are nevoie de Turcia și Turcia are nevoie de UE, dacă vrem să soluționăm această problemă împreună”, a subliniat Avramopoulos, care va participa vineri la Sofia la o reuniune a miniștrilor de interne din cadrul UE și din Balcani.

    Afluxul de migranți pe coastele grecești s-a redus net din primăvara lui 2016, ceea ce nu este cazul pe litoralul italian, unde s-a înregistrat un număr de 65.000 de sosiri în perioada ianuarie-iunie.

    Bulgaria, situată la frontiera terestră a UE cu Turcia, a înregistrat, de asemenea, o scădere netă a numărului de intrări: 5.900 de la începutul anului, față de 40.000 în anul 2016 și 98.000 în 2014.

    Potrivit comisarului european, în ansamblu, ”146.000 de migranți au intrat în Europa pe mare în cursul ultimelor trei luni, respectiv de două ori mai puțin” decât în perioada iulie-septembrie 2016.

    În octombrie, conform declarațiilor sale, 8.300 de migranți au sosit pe mare, față de 31.000 în octombrie 2016 și 221.000 în octombrie 2015. ”Este vorba de o reducere cu 75 % într-un an și de peste 95 % în raport cu aceeași lună din 2015”, a indicat el.

    El a anunțat, printre altele, că 30.000 de solicitanți de azil au fost relocați din Grecia și Italia și 23.000 din Turcia și din Orientul Mijlociu în țările UE.

    ”Trebuie să continuăm: relocarea celorlalți migranți care corespund condițiilor, din Grecia și din Italia, și relocarea în următorii doi ani a 50.000 de solicitanți de azil, nu numai din Orientul Mijlociu, ci și din Africa”, a mai spus comisarul european.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies