Blog

  • 15 mai

    Efectele geopolitice si sociale ale migratiei transfrontaliere

    Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice a organizat marți, 14 mai o dezbatere cu tema: Efectele geopolitice si sociale ale migratiei transfrontaliere

    “În Europa, când migrația scade, naționalismul crește”[1]

    Geografie

    Migranții care sosesc în Europa pot fi încadrați în două categorii: cei care fug de război (deseori din Orientul Mijlociu) și cei economici, care fug de condiții economice precare (deseori din Africa). Pentru refugiații din Orientul Mijlociu și Asia de sud, Bulgaria și Grecia sunt două puncte de intrare majore. De aici, ei folosesc trei rute (care au drept destinație Austria și Germania), prin Balcani, pentru a se deplasa în restul Europei. Deși Balcanii sunt o regiune predominant muntoasă, ei nu reprezintă un obstacol natural pentru a limita fluxul migrator, migranții folosind, în mod frecvent, căile ferate și drumurile, cel puțin pentru o parte a călătoriei lor.

    Majoritatea celor care folosesc aceste rute sunt cai care fug din calea războiului din Siria și Irak. Migranții economici sosesc din Africa și utilizează Italia și Spania drept puncte de intrare.

    Ridicarea de ziduri

    Deoarece Uniunea Europeană este o zonă a liberei circulații, frontierele sale externe slab apărate o fac vulnerabilă. UE nu a fost capabilă să gestioneze securitatea externă ca un bloc iar interesele naționale au împiedicat stabilirea unor politici de securitate comune.

    Lipsa unei politici externe comune face și mai dificilă, pentru Uniunea Europeană, oprirea fluxului migrației ilegale. Frontex a fost creată în octombrie 2016 pentru a ameliora securitatea frontierelor externe ale UE. Inițial, misiunea sa principală era de a facilita coordonarea dintre structurile de frontieră ale statelor membre. În mai 2018, Comisia Europeană a propus crearea unui organism format din 10.000 de agenți care să securizeze frontierele externe ale spațiului Schengen. În plus, a propus o creștere de 35 de miliarde de euro (aproape de trei ori mai mult decât bugetul actual) pentru perioada 2021 – 2027, pentru protecția frontierelor externe și gestionarea migrației. Această propunere va fi, cel mai probabil, diminuată și inclusă în opțiunile de tip opt-outdupă negocieri, așa cum se întâmplă cu mai toate politicile UE.

    În interiorul spațiului Schengen, s-au instituit controale temporare la frontieră, în încercarea de a monitoriza și stopa fluxurile de migranți. Franța a introdus încă din 2015 aceste controale, după atacurile teroriste din Paris. Germania face verificări la granița cu Austria din septembrie 2015 și, în septembrie 2017, a introdus controale sistematice la zborurile care vin din Grecia, pentru prevenirea intrărilor ilegale. Guvernul austriac a instituit controale la toate punctele de frontieră din septembrie 2015 însă, mai târziu, le-a limitat doar la cele de la granița cu Ungaria și Slovenia. Toate aceste controale urmează să fie reevaluate în această lună însă cu siguranță ele vor fi prelungite. Danemarca a introdus controalele în ianuarie 2016 la toate punctele terestre și maritime către Germania. Guvernul suedez a procedat la fel, în noiembrie 2016, pentru toate porturile sudice și vestice, precum și pentru Podul Oresund, care face legătura cu Danemarca. Norvegia (deși nu este stat membru UE dar face parte din spațiul Schengen) a introdus, în 2015, verificări la rutele de feribot spre Danemarca, Germania și Suedia și a întărit controlul la frontiera cu Suedia. În Ungaria, guvernul a cheltuit mai mult de 1 miliard de euro pentru întărirea graniței, încă de la începutul crizei. Aceasta presupune ridicarea de garduri la granița cu Serbia și Croația. Pe același tipar, au fost ridicate garduri între Slovenia și Croația. Chiar și Macedonia, un stat care nu este în spațiul Schengen, a ridicat bariere de-a lungul graniței cu Grecia. Conform legislației UE, competența de a reintroduce controale la frontieră aparține statelor membre, nu Comisiei. Aceasta din urmă poate doar formula opinii privind necesitatea și proporționalitatea acestor măsuri. În 2016, UE a recunoscut oficial necesitatea controalelor la frontieră.

    Externalizarea problemei

    Fluxul migrator nu a scăzut ca urmare a găsirii unei soluții la criză, ci pentru că Europa a reușit să externalizeze problema către Turcia și Libia.

    În 2016, UE a semnat un acord cu Turcia care prevede ca persoanele care sosesc ilegal în insulele grecești prin Marea Egee, inclusiv solicitanții de azil, să fie returnate în Turcia. Aceasta din urmă a fost de acord să amelioreze condițiile pentru refugiați și s-a convenit ca Turcia să folosească forțele de securitate pentru a intercepta migranții și a împiedica ambarcațiunile să plece de pe coastele turcești. În schimb, UE a acceptat câteva condiții. Prima este aceea că blocul european va acorda asistență în valoare de 6 miliarde de euro Turciei, în două tranșe, pentru chestiunea refugiaților. UE va reloca refugiații sirieni din Turcia – pentru fiecare migrant ilegal returnat Turciei, un refugiat legal va fi relocat. De asemenea, UE a fost de acord să accepte Turcia în spațiul Schengen până în iunie 2016 dacă aceasta din urmă va îndeplini 72 de condiții privind securitatea frontierelor și drepturile omului. În sfârșit, UE a acceptat reluarea negocierilor privind aderarea Turciei la Uniune.

    Însă aceste angajamente nu au fost îndeplinite. În iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că Turcia nu a pus în practică cele 72 de condiții și că liberalizarea vizelor se amână pe o perioadă nedeterminată. În replică, purtătorul de cuvânt al președinției turce a declarat, într-o conferință de presă la Ankara, că Turcia și-a respectat angajamentele în totalitate și că a înaintat Bruxelles-ului un plan în vederea liberalizării vizelor. Până în prezent, nu există niciun răspuns. În martie 2018, ministrul turc pentru afaceri europene a criticat UE pentru că nu a transferat integral prima tranșă de ajutor, în valoare de 3 miliarde de euro. Mai mult, nici promisiunea de a relua negocierile în vederea aderării nu a produs rezultate tangibile.

    De cealaltă parte, UE a cules beneficiile acordului. Numărul refugiaților sosiți pe coastele insulelor grecești a scăzut dramatic. Un raport a Comisiei Europene arată că acest lucru s-a diminuat cu 97%. Deși numărul celor care sosesc îl depășește pe cel al persoanelor returnate, planul de acțiune și-a îndeplinit scopul principal – acela de a limita unul dintre cele mai mari fluxuri migratoare către Europa din toată istoria Uniunii.

    O decizie a celei mai înalte Curți administrative a Greciei, Consiliul de Stat, a statuat în aprilie că refugiaților și migranților care sosesc cu ambarcațiuni, din Turcia, în insulele grecești trebuie să li se permită să ajungă pe continent, în loc să fie închiși în tabere (care, și ele, sunt supra-aglomerate). Decizia se aplică în cazul noilor veniți, nu al celor deja staționați în campusuri. Dacă ea va fi pusă în aplicare, numărul migranților care ajung pe coastele grecești va sări din nou în aer și, după ce aceștia vor fi pus piciorul pe continent, ei vor încerca să meargă mai departe, către Europa centrală. Astfel, deși fluxul migrator a fost îndiguit, vulnerabilitatea rămâne.

    Numărul migranților care sosesc în Italia din Africa de Nord a fost și el limitat, de această dată prin cooperarea cu Libia. În 2017, aproape 70% din migranți au sosit în Italia, pe mare. Eforturile acestei țări de a reduce fluxul migrator au avut un impact semnificativ asupra numărului total al migranților pe continentul european. UE nu a încheiat un acord similar celui cu Turcia și în cazul Libiei, din câteva motive. În primul rând, în Libia există trei guverne care se luptă unul cu celălalt și numeroase miliții de clan care nu dau socoteală nimănui. Prin urmare, nu există o autoritate centrală care ar putea pune în practică un acord. În al doilea rând, acordul Turcia – UE etichetează Turcia drept o țară sigură pentru refugiați. dată fiind situația internă actuală a Libiei, acest lucru este imposibil Așa că Italia a fost lăsată pe cont propriu să soluționeze chestiunea migranților. Aceasta din urmă, a apelat direct la Libia, o fostă colonie și un vechi aliat. În timpul lui Gaddafi, Libia a încheiat un acord cu Italia în vederea limitării migrației. Însă, când a izbucnit războiul civil iar Italia s-a poziționat de partea rebelilor, Gaddafi a amenințat că va permite accesul migranților în Europa. Ceea ce s-a și întâmplat după căderea regimului și moartea sa, când traficanții au profitat de dezorganizarea și ineficiența trupelor de protecție a frontierei.

    În 2017, Italia a luat măsuri pentru a schimba această situație. În aprilie, ministrul de interne italian a mediat un acord de pace între grupările tribale care controlau traficul din Algeria, Ciad și Nigeria. Garda de coastă italiană a instruit garda de coastă libiană și a trimis ajutoare pentru a repara ambarcațiunile acesteia din urmă. Mai mult, Italia a forțat grupurile de sprijin care acordau ajutor migranților, să opereze departe de coastele libiene. Ideea a fost că, dacă migranții știau că ajutorul nu este la îndemână, puțini dintre ei și-ar mai fi asumat riscul unei traversări a Mării Mediterane.

    Însă cel mai mare succes al ministrului italian de interne a fost încheierea unui acord cu milițiile de clan de la est de Tripoli, ceea ce a stopat traficul pe mare către Italia. Guvernul italian a negat orice plată directă către milițiile libiene. În schimb, a spus că ajutorul a fost direcționat către guvernul din Tripoli susținut de ONU, constând inclusiv în vehicule, ambarcațiuni și salarii ale milițiilor de la est de Sabratha, cel mai mare punct de plecare al migranților.

    Strategia italiană s-a dovedit eficientă. Fluxul migrator a scăzut cu 50% între iunie și iulie 2017 (luna în care acordul a fost încheiat) și rămâne la un nivel minim. Însă, înțelegerea cu grupările rebele rămâne fragilă. Totul depinde de cumpărarea susținerii milițiilor care au avantaj la masa negocierilor.

    Europa divizată

    Poate că fluxul de migranți a scăzut, dar efectele crizei n-au dispărut. Chestiunea migranților a divizat statele europene atât intern, cât și între ele, iar numărul mare al persoanelor care au ajuns pe continent a dat apă la moară partidelor populiste. Ele împărtășesc o temă comună: respingerea sistemului actual, atât la nivel cât și la nivelul UE. Această viziune anti-sistem își are originile în criza economică de după 2008 și în programele de austeritate impuse zonei euro la presiunea leadership-ului de la Berlin. Deseori populiștii denunță politicile economice ca fiind contrare intereselor naționale, ele fiind impuse oricum de către niște elite care servesc alte interese. Majoritatea partidelor populiste adoptă o retorică similară și în cazul politicilor privind imigrația, în special a încercării Bruxelles-ului de a stabili cote de refugiați care ar urma să fie preluați de statele membre.

    Îngrijorările privind migranții musulmani au devenit o temă cheie a dezbaterilor din cadrul alegerilor naționale. Principalul punct de nemulțumire îl reprezintă numărul celor care ar urma să fie preluați și dacă mecanismele propuse de Bruxelles sunt potrivite. La alegerile prezidențiale din Franța, din 2016, Frontul Naționals-a confruntat cu partidul lui Macon, En Marche, care a avut o poziție mai tolerantă în privința migrației însă a susținut controalele. În alegerile din Germania, Angela Merkel și Martin Schulz au declarat amândoi că musulmanii sunt parte a Germaniei. Merkel și-a apărat politica ”ușilor deschise” din 2015, care a divizat nu doar partidul său, dar și cel Social-Democrat. În alegerile din Ungaria, un punct major al campaniei primului ministru Viktor Orban a fost acela că, în caz că nu va fi ales, Ungaria va fi invadată de refugiați. În alegerile din Italia, din 2018, fostul premier Silvio Berlusconi a calificat migranții ilegali care sosesc în Italia ca fiind ”o bombă cu ceas gata să explodeze”, pledând în favoarea deportărilor în masă. Celălalt membru al coaliției, Liga Nordului, a fost de acord cu această poziție, declarând că migrația trebuie controlată; Mișcarea Cinque Stelle– care a obținut cele mai multe voturi – a criticat aspru modul în care Buuxelles-ul a gestionat fluxul migrator.

    Principalul impact geopolitic al crizei migranților a fost slăbirea UE prin diviziuni interne. Ele se văd, vorbind la modul general, între est și vest. Această diviziune este strâns legată de formațiunile politice care sunt la putere în statele membre. Populiștii anti-imigrație au avut succes în Europa de est, în țări precum Polonia și Ungaria. Ca o consecință, problema imigrației a devenit și mai importantă în politica internă, căci permite partidelor mobilizarea maselor. Aceste partide critică vehement politicile imigraționiste soft ale Europei occidentale și cele concepute la Bruxelles pentru a împărți povara relocării migranților în UE. În esență, dezbaterea privind imigrația a adus în prim plan întrebări legate de principiile esențiale și viitorul Uniunii. Partidele anti-imigrație au o prezență mai mare în țările post-sovietice decât în statele occidentale din două motive. În primul rând, există o experiență istorică diferită. După cel de-al Doilea Război Mondial, Europa occidentală a primit un număr semnificativ de migranți ne-creștini de origini multietnice, în special din fostele colonii. Franța, de exemplu, a văzut un influx de algerieni care fugeau de războiul civil din 1954 – 1962. În Marea Britanie, imigranții au sosit din sub-continentul indian și din Caraibe. În general, începând cu 1960, majoritatea migranților din Europa occidentală au venit din afara continentului, inclusiv ca muncitori. Germania a semnat tratate cu Turcia (în 1961), Tunisia (1965) și Maroc (1965).

    De cealaltă parte, țările post-sovietice, din punct de vedere istoric, au avut puțini migranți de etnii, religii și culturi diverse. deși este adevărat că non-europenii au mers în Uniunea Sovietică la studii, ei au fost într-un număr mult mai mic decât cei veniți în Europa occidentală. Iar când blocul sovietic s-a prăbușit, nu au existat valuri mari de migranți non-europeni către Europa de est. Faptul că această regiune a avut o interacțiune mult mai redusă cu migranții de etnii și culturi diferite face mult mai ușor ca liderii populiști să considere migranții non-europeni drept o amenințare la adresa națiunilor lor.

    Un al doilea motiv pentru care partidele anti-imigrație sunt mult mai prezente în Europa post-sovietică este acela că partidele resping, de obicei, valorile social liberale prevalente în statele occidentale și susțin valorile creștine. De la căderea oficială a blocului sovietic ateist, creștinismul a revenit ca un pilon al identității naționale. Prin urmare, retorica populistă despre amenințarea migranților musulmani a câștigat tot mai multă susținere în această parte a Europei decât în statele occidentale, care tind să aibă un caracter mai secular. Aceste diferențe istorice întăresc diviziunea est-vest în privința politicii imigraționiste.

    Cea mai controversată măsură propusă de Bruxelles a fost cea a cotelor. Un plane de relocare pentru 160.000 de solicitanți de azil a fost lansată în 2015 pentru a atenua presiunea asupra Greciei și Italiei, principalele porți de intrare pentru migranți. Scopul a fost acela de a partaja povara între statele membre pe baza mărimii și gradului de bunăstare din fiecare țară. România, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria au votat împotriva cotelor obligatorii, însă fără niciun rezultat. Oricum, programul a fost încheiat în septembrie 2017, după transferul a mai puțin de 28.000 de refugiați. În aceeași lună, Slovacia și Ungaria au dat în judecată UE pentru această politică a cotelor însă Curtea Europeană de Justiție a decis împotriva lor. Așa că, o dată cotele deja alocate, Republica Cehă a acceptat doar 12 din cei 2.000 de azilanți pe care ar fi trebuit să-i preia, în timp ce Ungaria și Polonia nu au acceptat niciunul. În decembrie 2017, Comisia Europeană a lansat o procedură legală împotriva Poloniei, Ungarei și Republicii Cehe la CEJ pentru refuzul de accepta cotele de refugiați. Însă guvernele acestor țări riscă doar o amendă.

    În acest moment, conform reglementărilor Acordului UE de la Dublin, un refugiat sau un migrant trebuie să se înregistreze în prima țară în care ajunge și nu poate solicita azil în altă țară timp de șase luni. Este un sistem care îi împiedică pe migranți să aplice pentru azil în mai multe țări UE simultan. Bulgaria a propus extinderea acestei perioade la 10 ani. Această propunere are susținerea Berlinului dar este aspru criticată de Italia și Grecia. Alții au propus încurajarea cotelor voluntare din țări care sunt mai afectate. Ele ar urma să fie încurajate prin alocări financiare iar cotele obligatorii ar urma să fie reintroduse dacă numărul migranților ar exploda din nou. Proiectul de buget 2012 – 2027 propune condiționarea fondurilor de coeziune de noi condiții care includ și acceptarea refugiaților. Prin această nouă condiție, Bruxelles-ul încearcă să penalizeze statele membre care nu acceptă migranți și să le răsplătească pe cele care o fac. Ca și în cazul majorităților politicilor sale, UE poate finanța acest tip de comportament însă, în cele din urmă, nu poate forța voința statelor membre.

    Fluxul migrator s-a redus însă diviziunile dintre state pe care el le-a scos la suprafață nu. Ruptura est-vest continuă să se adâncească. Numai în 2015, au sosit în Europa peste 1 milion de migranți. Deși s-au luat măsuri la nivel național în vederea integrării migranților, populiștii vor continua să folosească această temă și în viitor pentru a câștiga susținere prin portretizarea lor drept o amenințare la adresa națiunii. Cei mai mulți dintre migranți vin din regiuni instabile iar acordurile cu Libia și Turcia rămân fragile. Prin urmare, Europa s-ar putea confrunta cu un nou val imigraționist în anii care vin iar UE este mai puțin pregătită decât a fost în 2015.
    Sursa: FET/ adriannastase.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies