Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • FRONTEX: Numărul de migranți care intră în UE prin Balcanii de Vest s-a dublat în 2020
  • 18 nov.

    FRONTEX: Numărul de migranți care intră în UE prin Balcanii de Vest s-a dublat în 2020

    Trecerile ilegale ale frontierelor terestre ale Uniunii Europene prin Balcani de către migranți s-au dublat într-un an, în timp ce sosirile pe mare în Mediterană au scăzut semnificativ comparativ cu 2019, a anunțat marți agenția europeană Frontex, citată de eunews.com.

    În luna octombrie au fost depistate aproape 3.500 de treceri pe rute terestre din Balcanii de Vest, cu peste o treime mai mult decât în ​​luna anterioară, a spus Frontex, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.

    Cifrele preliminare arată că în primele zece luni ale anului 2020 au fost detectați peste 19.700 de migranți pe ruta balcanică, mai mult decât dublu față de numărul înregistrat în aceeași perioadă din 2019.

    Mai mult de jumătate dintre migranți erau sirieni, iar un sfert erau afgani, conform comunicatului Frontex.

    Sosirile totale pe teritoriul Uniunii Europene au scăzut cu 21% față de 2019, „în principal din cauza scăderii sosirilor în estul și vestul Mediteranei”, a menționat Frontex.

    În vestul Mediteranei, numărul total de sosiri în primele zece luni ale anului se ridică la 13.400, o scădere de 37% comparativ cu primele zece luni ale anului 2019.

    Numărul sosirilor în estul Mediteranei a scăzut cu 75% în aceeași perioadă. Trecerea dintre Turcia și Grecia a fost anterior una dintre principalele rute de migrație către UE.

    Frontex a fost acuzată de mai multe publicații europene că este implicată în manevre ilegale de descurajare a solicitanților de azil să ajungă la mal (așa-numitele „illegal pushbacks”).

    Grecia, principala cale de acces a migranților către UE, primește asistență din partea Frontex în Marea Egee și la frontiera sa terestră cu Turcia.

    Sursa: hotnews.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies