Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Howick şi Lili, copiii migranţi care au emoţionat Olanda
  • 10 sept.

    Howick şi Lili, copiii migranţi care au emoţionat Olanda

    Povestea a doi adolescenţi armeni care urmau să fie expulzaţi sâmbătă din Olanda a provocat emoţii puternice în această ţară, unde sute de oameni s-au mobilizat pentru ca tinerii să nu fie obligaţi să se întoarcă în Armenia.

    În cele din urmă, după o serie de întâmplări desprinse parcă dintr-un foileton, autorităţile de la Haga au decis să le permită celor doi copii să rămână în Olanda.

    Howick, în vârstă de 13 ani, şi sora lui, Lili, în vârstă de 12 ani, au sosit în Olanda în 2008 împreună cu mama lor, Armina Hambartsjumian. Numai că solicitarea acesteia de azil a fost respinsă, ea fiind expulzată din Olanda în 2017, relevă tdg.ch şi AFP.

    Pretinzând că este incapabilă să se ocupe de copiii săi în Armenia, Armina Hambartsjumian i-a ascuns pe Howick şi Lili înainte de a fi expulzată, ea refuzând să le spună autorităţilor olandeze unde se află copiii săi.    În cele din urmă, cei doi au fost găsiţi şi încredinţaţi unei familii olandeze.

    Săptămâna trecută, însă, după ce cea mai înaltă instanţă administrativă din Olanda a respins cererea lor de azil, Howick şi Lili au dispărut din nou. Au reapărut, totuşi, trei zile mai târziu.

    Povestea lor a stârnit reacţii emoţionale puternice în Olanda, sute de persoane şi organizaţii pentru protecţia drepturilor copiilor organizând manifestaţii pentru a cere ca Howick şi Lili să nu fie deportaţi.

    Vineri seară, cu doar o zi înainte să fie expulzaţi, copiii au dispărut iar. Nimeni nu se aştepta ca acest lucru să se întâmple, iar cazul a fost intens mediatizat.

    În faţa acestei situaţii, secretarul de stat din Ministerul olandez al Justiţiei Mark Harbers „a decis că, luând în considerare toate aspectele, copiii pot rămâne în Olanda“, a precizat Ministerul într-un comunicat remis AFP.

    La scurt timp după acest anunţ făcut sâmbătă, cei doi copii au fost găsiţi.   „Au fost găsiţi şi sunt sănătoşi“, a informat într-un comunicat poliţia din Wijchen, sud-estul Olandei, unde copiii fuseseră văzuţi ultima oară vineri seară.

    Potrivit autorităţilor, cei doi copiii urmau să fie audiaţi de poliţie înainte de a fi duşi la tutorele lor.   Ministerul Justiţiei a reamintit însă că guvernul olandez şi autorităţile armene au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a le asigura o primire corespunzătoare adolescenţilor odată ajunşi în Armenia.
    Sursa: adevarul.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies