Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • În pofida acordului UE-Turcia, Grecia reuşeşte să retrimită autorităţilor turce numai 16% dintre migranţi
  • 12 feb.

    În pofida acordului UE-Turcia, Grecia reuşeşte să retrimită autorităţilor turce numai 16% dintre migranţi

    Numai aproximativ 16% dintre solicitanţii de azil sosiţi în Grecia dinspre Turcia pot fi returnaţi autorităţilor turce, în pofida acordului încheiat între Uniunea Europeană şi Turcia, care prevede preluare de către autorităţile de la Ankara a tuturor migranţilor care debarcă în Grecia veniţi de pe teritoriul turc, a declarat duminică pentru AFP directoarea serviciului grec pentru azil, Maria Stavropoulou.

    Ea a precizat că autorităţile turce nu poartă nicio vină pentru acest procent redus, care este efectul obstacolelor legislative din Grecia, întrucât legislaţia greacă a fost întocmită pe baza directivelor Uniunii Europene privind dreptul de azil.

    ‘Suntem obligaţi să respectăm legislaţia, nu este vorba despre o decizie politică’, a precizat directoarea aflată la sfârşit de mandat şi care a participat la gestionarea crizei în perioada vârfului valului migrator pe ruta balcanică. Serviciul de azil grec a decis că ‘2.200 de sirieni pot fi returnaţi (…), dar nu şi cei care au contestat decizia, iar procedurile sunt lente’, a completat ea.

    Acordul dintre UE şi Turcia, intrat în vigoare în martie 2016, prevede că migranţii, în special sirieni, care ajung în insulele greceşti venind dinspre coastele turce vor fi preluaţi înapoi de către autorităţile de la Ankara. În urma acestei înţelegeri, fluxul migrator a scăzut considerabil, dar în insulele greceşti şi în partea continentală a Greciei sunt în continuare zeci de mii de migranţi care doresc să ajungă în vestul Europei, majoritatea fiind rămaşi acolo în urma închiderii rutei balcanice.

    Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a avertizat vineri asupra condiţiilor foarte grele din taberele de refugiaţi suprapopulate amenajate în insulele greceşti.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies