Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră: 81 de imigranţi au fost salvaţi de o navă românească în Marea Mediterană
  • 19 apr.

    Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră: 81 de imigranţi au fost salvaţi de o navă românească în Marea Mediterană

    politia_de_frontieraO navă românească a salvat 81 de imigranţi, sâmbătă, între care şi 30 de copii, care călătoreau cu două bărci gonflabile de mici dimensiuni, în pericol de scufundare pe Marea Mediterană, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
    Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de pe nava “MAI 110” a Gărzii de Coastă, aflaţi în Grecia, în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Poseidon Rapid Intervention”, au salvat, pe 16 aprilie, 81 de imigranţi, printre care şi 30 de copii, care se aflau în pericol de înec în apele internaţionale ale Mării Mediterane.

    “Poliţiştii de frontieră români au declanşat misiunea de salvare pe mare, deplasându-se la locul indicat, unde au identificat iniţial o ambarcaţiune gonflabilă pe care se aflau 29 de persoane. După aproximativ 3 ore, poliţiştii de frontiera români au identificat o a doua ambarcaţiune gonflabilă, pe care se aflau mai multe persoane (copii, femei şi bărbaţi)”, se mai arată în comunicat.

    Cei 81 de imigranţi, dintre care 30 de copii, 22 femei şi 29 bărbaţi, au fost transportaţi cu nava Poliţiei de Frontieră Române în portul Chios şi predaţi autorităţilor greceşti pentru procedurile specifice.

    Este cea de-a doua operaţiune de acest fel după misiunea din luna ianuarie, când peste o sută de imigranţi care se aflau în pericol de înec, pe o barcă gonflabilă în Marea Mediterană, au fost salvaţi de nava “Ştefan cel Mare” a Poliţiei de Frontieră Române şi duşi în portul Lampedusa.
    Sursa: mediafax

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies