Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Ministerul de Interne, despre preluarea unor migranţi blocaţi în Italia: Nu este o decizie fermă, ne-am dat acordul de principiu
  • 31 ian.

    Ministerul de Interne, despre preluarea unor migranţi blocaţi în Italia: Nu este o decizie fermă, ne-am dat acordul de principiu

    România nu a luat o decizie fermă, ci doar şi-a manifestat de principiu disponibilitatea de a prelua o parte din cei 47 de migranţi blocaţi la bordul unei nave umanitare în apele teritoriale ale Italiei, spune Ministerul Afacerilor Interne.

    Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, anunţa cu o zi în urmă un acord de repartiţie cu alte şase ţări europene, între care şi România, în cazul migranţilor blocaţi de 12 zile pe nava Sea-Watch 3.  “În contextul situaţiei create de blocarea unei nave umanitare cu 47 de migranţi la bord în apele teritoriale ale Italiei, autorităţile române şi-au manifestat, de principiu, disponibilitatea de a efectua o analiză în vederea preluării, alături de alte State Membre ale Uniunii Europene, a unei părţi din respectivii migranţi.

    Analiza va fi efectuată raportat la capacităţile fiecărui stat membru care şi-a manifestat disponibilitatea de preluare şi acomodare a migranţilor. Deşi nu este o decizie fermă, exprimarea disponibilităţii de către România de preluare a unui număr de migranţi vine ca o confirmare a principiului solidarităţii membrilor Uniunii Europene pentru gestionarea fenomenului migraţionist, principiu promovat de Preşedinţia Română a Consiliului UE”, a transmis, joi, Ministerul de Interne.

    Instituţia mai spune că, după ce mai multe state membre, între care şi România, şi-au exprimat disponibilitatea de principiu, oficialii italieni au acceptat ca migranţii blocaţi pe nava umanitară să fie debarcaţi şi preluaţi în custodie de autorităţile naţionale.  Potrivit MAI, oficialii români păstrează permanent legătura cu omologii italieni şi cu instituţiile europene pentru soluţionarea acestei situaţii umanitare.
    Sursa: adevarul.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies