Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Nava umanitară Aquarius, revenită în largul Libiei, a salvat 25 de migranţi
  • 11 aug.

    Nava umanitară Aquarius, revenită în largul Libiei, a salvat 25 de migranţi

    Nava umanitară Aquarius, aflată în centrul unei furtuni diplomatice în luna iunie, a salvat vineri dimineaţă 25 de migranţi în largul Libiei, relansând dezbaterea privind portul în care îi va debarca, transmite AFP.

    Cei 25 de migranţi – 19 bărbaţi şi şase femei – se aflau într-o mică barcă din lemn, în apele internaţionale, la 26 de mile marine de coastele libiene, au precizat organizaţiile SOS Méditerranée şi Medici fără frontiere (MSF), care au închiriat nava umanitară.

    ‘Am informat despre aceasta toate autorităţile vizate’, au menţionat cele două ONG-uri.

    Migranţii sunt obosiţi şi unii prezintă semne de deshidratare, dar niciunul nu pare să prezinte vreo urgenţă medicală, a declarat un responsabil al MSF, aflat la bord.

    În noaptea de 9 spre 10 iunie, Aquarius a recuperat 630 de migranţi din largul Libiei, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind transferaţi pe nave militare la cererea pazei de coastă italiene.

    Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta) intrat în funcţie cu zece zile mai devreme, a refuzat însă să permită debarcarea lor în Italia. După ce Malta şi Franţa au reacţionat similar, odiseea navei Aquarius s-a încheiat pe 17 iunie, când a acostat în portul spaniol Valencia.

    De atunci, alţi migranţi recuperaţi din largul Libiei de nave umanitare, militare sau comerciale au fost debarcaţi în Spania, Malta, Tunisia, dar şi în Italia, cel mai adesea după lungi zile de discuţii şi de aşteptare.

    Joi, 87 de migranţi au sosit în Spania la bordul navei Open Arms, aparţinând unei asociaţii umanitare spaniole, după ce fuseseră salvaţi în urmă cu săptămână în largul Libiei.

    După debarcarea migranţilor la Valencia, Aquarius a făcut o escală tehnică de o lună la Marsilia, unde capacităţile sale de primire au fost îmbunătăţite pentru a putea face faţă mai mult de 48 de ore cu migranţi la bord.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies