Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Noi reguli în Austria, care vor lovi în familiile de migranţi
  • 29 mai

    Noi reguli în Austria, care vor lovi în familiile de migranţi

    Străinii cu cunoştinţe reduse de limbă germană, precum şi familiile mari care beneficiază de asistenţă socială, sunt pe cale să se confrunte cu reduceri ale ajutoarelor sociale, a anunţat luni guvernul de dreapta din Austria, relatează DPA.

    Protecţia minimă din Austria, un tip de venit lunar care este menit să garanteze un venit minim de bază, va rămâne la nivelul de 863 de euro.

    Totuşi, străinii fără cunoştinţe medii de germană sau cunoştinţe avansată de engleză vor primi cu 300 de euro mai puţin.

    Cele nouă landuri din Austria au reguli diferite pentru familii. Unele plătesc aceeaşi sumă pentru fiecare copil, în timp ce altele plătesc mai puţin începând cu al patrulea copil.

    În viitor, familiile se vor confrunta cu unele reduceri pentru cel de al doilea copil, şi cu reduceri drastice începând cu al treilea. Acest lucru va afecta în special familiile de migranţi, care au tendinţa de a avea mai mulţi copii decât cele austriece, notează DPA.

    Cancelarul conservator Sebastian Kurz a explicat că scopul său este de a “combate imigraţia în sistemul nostru de protecţie socială”, dar şi de a oferi stimulente pentru a căuta de lucru.

    Într-un discurs susţinut la Mauerbach, în apropiere de Viena, Kurz a spus că plăţile reprezentând aşa-numita “protecţie minimă” au crescut cu 60% din 2012.

    Organizaţiile caritabile au criticat tratamentul diferit pentru străini şi familiile mai mari. “Cred că este periculos să întorci unele grupuri de oameni împotriva altora. Cei care iubesc Austria nu o divizează”, a spus Michael Landau, care conduce organizaţia catolică Caritas.

    Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi extrema dreaptă şi-a concentrat unele dintre politici asupra copiilor, potrivit DPA. Astfel, guvernul intenţionează să reducă alocaţiile pentru copiii din străinătate a căror părinţi lucrează în Austria şi să interzică vălul islamic în şcolile elementare şi centrele de zi.

    Sursa: Agerpres

     

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies