Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • OIM: Peste 3.000 de migranți și-au pierdut viața în Mediterana în 2017
  • 29 nov.

    OIM: Peste 3.000 de migranți și-au pierdut viața în Mediterana în 2017

    Cel puțin 3.000 de migranți și refugiați și-au găsit sfârșitul de la începutul acestui an în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european, a anunțat marți Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), transmite AFP.

    ‘Acest prag a fost atins probabil în cursul weekendului trecut’, când mai multe zeci de migranți au murit în largul coastelor libiene, a declarat Joel Millman, purtător de cuvânt al OIM, la Geneva.

    El a precizat că numărul exact al victimelor din acest an, înregistrate pe cele trei rute cunoscute de migrație, este de 3.033.

    Recordul a fost consemnat anul trecut, când în Mediterana și-au pierdut viața în jur de 5.000 de migranți și refugiați.

    ‘O spunem de mulți ani și vom continua să o spunem: nu este suficient pur și simplu să contabilizăm aceste statistici tragice. Trebuie să și acționăm’, a subliniat directorul general OIM, William Lacy Swing, citat într-un comunicat.

    ‘Ultimele vești, care vin după ceea ce am aflat despre piețele de sclavi din Libia, în legătură cu privațiunile de care suferă cei care ajung în mâinile traficanților (…) și condițiile dificile din centrele de detenție libiene, cer atenție din partea noastră. Trebuie să punem capăt acestor practici și să gestionăm migrația în mod regulat și sigur pentru toți’, a mai arătat directorul general al OIM.

    Potrivit statisticii publicate marți de organizația sa, aproape 164.000 de migranți și refugiați au sosit în Europa pe mare de la 1 ianuarie, dintre care 75% în Italia, față de 348.000 în aceeași perioadă a lui 2016.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies