Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Papa Francisc își exprimă susținerea față de migranți în Bulgaria
  • 07 mai

    Papa Francisc își exprimă susținerea față de migranți în Bulgaria

    Papa Francisc a declarat luni, aflându-se în vizită în Bulgaria, că suferința migranților și a refugiaților este „crucea pe care trebuie să o poarte umanitatea”, notează Reuters.

    Coaliția de centru dreapta aflată la guvernare în Bulgaria, care include trei partide naționaliste anti-imigrație, dorește ca Uniunea Europeană să își închidă granițele externe pentru migranți și să înființeze centre pentru refugiați în afara blocului european, scrie News.ro. Guvernul bulgar a construit un gard la granița cu Turcia și a intensificat controalele la granița cu Turcia pentru a preveni un nou flux de migranți ca cel din 2015.

    Papa Francisc și-a început a doua zi a călătoriei în Bulgaria la un centru pentru refugiați din Sofia, întâlnindu-se cu aproximativ 50 de persoane și copiii lor, care sunt ajutați de o organizație catolică de caritate. „Astăzi, lumea migranților și a refugiaților este ca o cruce, crucea umanității, o cruce pe care mulți oameni o duc”, a afirmat el după ce a ascultat poveștile migranților. Centrul, care are sediul într-o fostă școală, ajută în mare parte migranții din Siria, Afganistan și Irak.

    Un organizator de la centru a transmis Papei că oameni de toate credințele, între care și mulți musulmani, s-au oferit să îi ajute pe migranți, un semn al dialogului între religii. Francisc a zburat apoi în Rakovski, în sudul Bulgariei, un oraș predominant catolic într-o țară ortodoxă, pentru a ține o slujbă.

    La scurt timp după ce a ajuns duminică în Bulgaria, Papa Francisc a făcut apel la guvernul bulgar: „Nu vă închideți ochii, inimile sau mâinile în fața celor care vă bat la ușă”. Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, a adoptat o atitudine anti-imigrație, în ciuda populației din ce în ce mai vârstă și a ratei natalității scăzute. Peste două milioane de bulgari au părăsit țara de la căderea comunismului în 1989 pentru a căuta noi oportunități în Occident.
    Sursa: profit.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies