Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Peste 6000 de refugiați au cerut în 2020 azil în România, cel mai mare număr înregistrat vreodată
  • 22 feb.

    Peste 6000 de refugiați au cerut în 2020 azil în România, cel mai mare număr înregistrat vreodată

    În 2020, în România, au fost depuse 6.138 de cereri de azil, în creștere cu 137% față de anul 2019. Cele mai multe cereri au fost înregistrate în Timișoara, București și Maramureș, iar cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan, Siria și Irak, arată datele Inspectoratului General pentru Imigrări.

    “Pe parcursul anului, depunerea cererilor de azil de către persoanele aflate în nevoie de protecție internațională a fost posibilă în orice moment al pandemiei de coronavirus.

    Astfel, pe linia procesării cererilor și derulării procedurii de azil, în perioada de referință, au fost depuse 6.138 de cereri de acordare a unei forme de protecție internațională, în creștere cu 137% față de aceeași perioadă a anului 2019, depășind, totodată, cel mai mare număr de solicitări de protecție internațională adresate statului român – 4.820 de cereri de azil depuse în anul 2017.

    Cele mai multe cereri au fost înregistrate la centrele regionale din Timișoara, București și Maramureș, iar cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan (2384), Siria (1459) și Irak (416).
    A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil și a fost respectat principiul nereturnării, toți solicitanții de azil și persoanele care au primit protecție internațională au beneficiat de documente de identitate și, după caz, documente de călătorie.

    Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, polițiștii de imigrări au soluționat 2.480 de cereri de protecție internațională în etapă administrativă și, în 667 de cazuri, a fost acordată o formă de protecție, dintre care 251 le-a fost recunoscut statutul de refugiat, iar pentru 416 le-a fost acordată protecția subsidiară. De asemenea, au fost aprobate 103 cereri de reunificare a familiei, 19 au fost respinse, iar 88 se află în lucru.

    Pe linia relocării refugiaților din țări terțe, în cadrul a două misiuni operative, au fost efectuate demersuri pentru asigurarea transferului în România, a 37 de persoane, de origine siriană, aflate provizoriu în Turcia. Activitățile desfășurate au încheiat angajamentele asumate de statul român, pentru perioada 2018-2019, privind transferul a 109 persoane aflate în nevoie de relocare din Iordania și Turcia.

    Pandemia a avut un impact semnificativ și asupra operațiunilor derulate în Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din Timișoara privind evacuarea și transferul refugiaților către o ţară de şedere permanentă. Astfel că, pe parcursul anului 142 de persoane au fost relocate către Suedia și Norvegia, pentru 43 au fost efectuate demersuri de prelungire a dreptului de ședere, iar pentru 90 s-a aprobat permisiunea de intrare în țara noastră în vederea relocării către alte state”, arată un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

    Peste 1000 de persoane au urmat programul de integrare

    În 2020, din totalul de 1.003 de persoane care au urmat programul de integrare, peste 500 sunt din Siria, 120 din Somalia, 87 din Irak, 76 din Afganistan, arată instituția.

    “Comparativ cu anul precedent se constată o creștere cu 23% a numărului de persoane care au solicitat înscrierea în programul de integrare.

    La nivelul celor șase centre regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil, prin grija personalului desemnat cu atribuții în domeniul integrării peste 5.000 de persoane au beneficiat de sesiuni de consiliere, 3.500 au participat la sesiuni de acomodare culturală, iar 744 de solicitanți au urmat cursul de limbă română.

    Complementar cu activitățile de integrare desfășurate de structurile IGI, prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană, în centrele integrate s-au desfășurat activități de integrare destinate persoanelor identificate din rândul cetățenilor străini cu drept de ședere pe teritoriul României”, conform sursei citate.

    Sursa: digi24.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies