Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Premierul ungar, de partea locuitorilor dintr-un sat care protestează împotriva găzduirii de refugiați
  • 30 sept.

    Premierul ungar, de partea locuitorilor dintr-un sat care protestează împotriva găzduirii de refugiați

    Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri că nu i se pare nimic în neregulă în ce privește protestele locuitorilor din satul Ocseny, din sudul țării, împotriva cazării în regiunea lor a unor copii de imigranți. Orban a argumentat că ungurilor ‘li s-au spus atâtea minciuni legate de migrație’ încât este de înțeles ca localnicii să fie suspicioși, relatează MTI.

    Ungurii “nu vor să accepte migranți în țara lor sau în satul lor”, a subliniat premierul ungar în fața presei, înaintea Summitului digital al Uniunii Europene de la Tallinn. El a mai explicat că “ungurilor le plac copiii”, “dar dat fiind că au fost mințiți de atâtea ori, dacă li se spune că vor veni doar niște copii, ei vor răspunde: ‘mai întâi copiii, apoi părinții, apoi reunificarea familiei și am dat de belea’ “. Locuitorii din Ocseny au dreptul să-și exprime părerea în această problemă, a mai insistat Viktor Orban.

    Revolta din Ocseny a dus la demisia primarului localității, Janos Fulop, care a declarat miercuri seara, anunțându-și plecarea, că nu vrea să “contribuie la escaladarea tensiunilor”. Protestele din așezarea cu 2000 de locuitori aflată la circa 130 km de Budapesta au avut la origine un acord încheiat între un ONG și o pensiune locală care a acceptat să găzduiască două familii de refugiați, pentru un “scurt sejur de vacanță”. Tensiunile au culminat luni, la o reuniune a localnicilor la care s-au “făcut auzite toate prejudecățile împotriva străinilor transmise de guvernul ungar”, a declarat pentru AFP directorul ONG-ului Migration Aid, Andras Siewert.

    Potrivit acestuia, participanții la reuniune s-au plâns, între altele, referitor la refugiați că “mai întâi vin zece, pe urmă 100; mai întâi vor să vină doar în vacanță, pe urmă vor să se instaleze pe viață aici”, sau “m-am întors din Germania fiindcă mi-era frică să ies pe stradă, peste tot sunt musulmani! Aici în sat cel puțin sunt printre ai mei”.

    Primarul din Ocseny, care potrivit site-ului Index a calificat reuniunea respectivă drept “inacceptabilă”, și-a exprimat de asemenea îngrijorarea din cauza atacurilor împotriva sa de pe rețelele sociale. Pneurile de la mașina proprietarului pensiunii au fost sparte, iar proprietarul a primit amenințări cu moartea, a mai relatat Siewert. Acesta s-a declarat totuși optimist, afirmând, citat de AFP, că a primit deja numeroase alte oferte pentru găzduirea refugiaților.

    Sursa: agerpres

niciun comentariu

Adaugă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies