Blog

  • Acasă
  • /
  • Articole și analize
  • /
  • Reporterii JUTARNJEG şi rapoartele cu privire la una din cele două tabere de refugiaţi din Bosnia şi Herţegovina, unde zilnic ajung 120 de imigranţi, care nu prezintă niciun fel de documentaţie prin care să fie identificaţi şi toţi ajung să se prezinte cu numele de Muhamed Ali
  • 13 iul.

    Reporterii JUTARNJEG şi rapoartele cu privire la una din cele două tabere de refugiaţi din Bosnia şi Herţegovina, unde zilnic ajung 120 de imigranţi, care nu prezintă niciun fel de documentaţie prin care să fie identificaţi şi toţi ajung să se prezinte cu numele de Muhamed Ali

    „Croaţii nu sunt în regulă, poliţia croată nu e în regulă, ei spun <du-te…mătii> şi ajung să-l bată pe pakistanezul Yousuf Eyan la mai mult de o lună de când acesta a părăsit Croaţia, însă ştie totul despre ţară şi-i consideră malefici pe cetăţenii acesteia, care imediat ce-l zăresc cheamă poliţia, iar ceva mai îngrozitor decât poliţia croată, în acel moment, într-adevăr nu-şi poate nimeni imagina. Yousuf ne mai povesteşte despre modul în care acestia cheltuie banii, despre cum îşi folosesc şi sparg telefoanele mobile, pe care apoi le aruncă, atunci când ajung la graniţa cu Bosnia şi Herţegovina. Yousuf locuieşte în Boričevcima, ţinutul Bihać, foarte aproape de stadionul NK Jedinstva, într-o clădire care în trecut avea funcţia de cămin, însă care, după distrugerile ce au avut loc în timpul răboiului, nu şi-a mai putut recăpăta forma şi scopul de odinioară. Nu ştim sigur dacă Yousuf este cu adevărat numele lui, nu l-am crezut nici măcar când ne-a zis că are doar 17 ani şi când din proprie iniţiativă ne-a explicat că din cauza bărbii, cel mai probabil, ni se pare că este mai în vârstă. Yousuf ne mai spune că nu are documente, aşa cum niciun alt imigrant nu are acte care să-i dovedească identitatea…din cei care locuiesc în această clădire dărăpănată, de o lună, două poate, cine mai ştie?  Sincer, totul e la timpul trecut, totul în afară de ruta care trece prin Croaţia, din care cu toţii ajung să se întoarcă, atunci când primesc bani de la rude, sau când îşi cumpără telefoane mobile, atunci se întorc cu toţii. Yousuf de exemplu se pregăteşte pentru a patra oară să pornească înspre Croaţia.

    Obosiţi de-atâtea încercări 

    Am încercat de trei ori în două săptămâni, acum doar îmi adun energia, căci am obosit de-atâtea încercări. Îl aştept pe fratele meu să-mi trimită bani din Franţa, din nou, şi atunci voi mai încerca o dată, sigur mă va primi, la el în Franţa. Nu mă gândesc la probleme, aş muri dacă aş sta pur şi simplu să aştept vremuri mai bune. Ultima dată am ajuns până la graniţa slovenă, m-au prins în apropierea râului Kupa, mi-au luat 100 de dolari şi mi-au aruncat telefonul mobil direct în râu – spune Yousuf.  Activitatea activiştilor de la Crucea Roșie este cunoscută în rândurile migranților din Boričevcima, ei se ocupă de nevoile refugiaţilor. Erman, de la Crucea Roşie ne povesteşte ce s-a întâmplat cu Yousuf, la prima încercare de trecere a graniţei, când totul s-a lăsat cu o neobișnuită anecdotă. Acesta s-a gândit să treacă prin Croaţia prin Velika Kladusa, crezând că pe acolo îi va fi mai ușor, dar din greșeală a intrat pe teritoriu interzis, ceea ce i s-a adus la cunoştinţă mai târziu, când aceasta a ajuns, „într-un sat numit Karlovac“.

    În fiecare zi, în tabăra Crucii Roşii lucrează trei activiști, oameni care se ocupă de toate nevoile imigranților, de la mâncare la îmbrăcăminte. Spațiul este protejat de poliție 24 de ore din 24, nimănui nu îi este permis să părăsească tabăra după ora 23 noaptea, ceea ce înseamnă că atmosfera este per total liniştită. Aceştia știu cum să se descurce cu un telefon mobil, de exemplu, însă se întâmplă ca uneori să-l lase în grija cuiva, numai pentru a-l găsi furat la întoarcere. Proprietarul telefonului încearcă apoi să găsească vinovatul, însă în general, pe subiectul acesta, situaţia se prezintă destul de tensionată. Curtea este spaţiul unde are loc viața propriu-zisă, lângă oficiile Crucii Roșii și cele ale poliției, acolo se află şi toaletele, de fapt băile improvizate. O dată pe zi, la amiază are loc controlul medical, realizeazat un medicul de serviciu. Refugiaţii primesc antinevralgice şi tablete pentru bolile descoperite în cadrul controlului însă, în afară de două sau trei cazuri de scabie, nu s-au înregistrat probleme majore de sănătate. 

    Yousuf ne conduce în camera lui. Clădirea nu are ferestre sau uși, dar cum urcăm pe scara blocului, pe scări se simte un miros puternic de urină. Trecem de asemenea şi de saltelele și păturile pe care dorm cu toţii, de copiii care uneori plâng în continuu, care stau pe jos, pe podeaua arsă, printre rămăşite de cărămizi, unde unii îşi gătesc mâncare, pentru că într-adevăr, se mai întâmplă ca ceea ce primesc să nu fie hrana pe care sunt obişnuiţi. Există mese în camera mare, cea care ar trebui să ţină locul unei săli de mese. Trei bărbați din grupul lui Yousuf stau pe vine şi ne arată lenjeria, păturile lor. Cu toţii însă se comportă ca o veritabilă gazdă, cărora le este drag să primescă oaspeţi, chiar dacă aceştia sunt din Croația.

     

    Cu Erman al Crucii Roșii mergem la cele de mai sus, există musulmani separați care dețin un post Ramadan. Printre aceștia, pakistanezii Enviti Adhar, care s-au întors din Croația în această seară. El spune că poliția lui a luat 200 de euro. Erman îl întreabă ce are cu un bărbat din grupul său, amintindu-și că avea o pălărie de paie.

     

    Nu au bani

    – El a reușit să ajungă în Slovenia, pe mine m-au întors din Kupa. Am mers pe jos, în total,  șapte zile – răspunde unul din imigranţi, unul dintre puțini pentru care aceasta a fost prima încercare.

    Benan, din Iran a fost de asemenea adus înapoi în tabără de trei ori. El îşi doreşte să ajungă în Italia şi consideră că de acolo nu se va mai întoarce, cel puţin nu într-o ţară în care se afla oricum în mod ilegal.

    “Sunt unul dintre cei care nu au banii, așa că nu mă găsesc în situaţia în care să pot plăti un traficant., de asta sunt condamnat să merg pe jos prin jungla voastră. Nu am avut noroc, întotdeauna am dat peste poliţia croată care este oricum excesiv de dură, odată am fost şi loviţi. Nu vreau să fac afirmaţii despre cine este bun, sau despre cine ar fi rau, într-adevăr vorbim despre ţara lor, evident că ei doar îşi fac treaba.

    Cu toate astea, aş vrea să spun că totuşi nici noi nu suntem animale, suntem oameni şi într-adevăr avem nevoie de ajutor – spune Benan.

     

    De obicei, migranții sunt mobilizaţi în ţara lor de baştină, de asta preferă să spună că provin din Siria, însă în cazul acesta iranianul cu care stăm de vorbă nu-şi ascunde originile.

    “Țara din care provin nu este în război, nu fug de mobilizare, însă sper că situaţia politică va fi rezolvată cât mai repede şi asta pentru că guvernul nostru nu funcţionează pe principiul pe care ar trebui şi nu-şi ajută poporul, aş putea chiar spune că este împotriva acestuia.

    I-am întrebat dacă a auzit de imigranţii care au fost torturaţi de sârbi. Ne-au răspuns afirmativ, auziseră de maşina care a fost oprită de către o patrulă de poliție, cu armele îndreptate către aceştia, că 22 de persoane au fost rănite și un copil a fost ucis (șapte persoane erau rănite de dinainte, însă vina era a traficanţilor şi a modului în care conduceau vehiculul în care transportau imigranţi.

    Fără a primi remuneraţie, sau orice fel de compensaţie, în tabăra de refugiați din Bihać, s-au strâns trei tineri, care ne demonstrează ce însemană voluntariatul la vârsta majoratului – ei sunt Erman, Sinan și Orhana. Ne răspund cum că în tabără ar fi mai puțini sirieni, cei mai mulţi dintre imigranţi fiind pakistanezi, afgani, irakieni, iranieni, chiar şi somalezi.

      Voluntarii

    – Cei care vin aici, vin ca să plece, poate ajungem să înregisăm 70% din ei, însă unii nu ne răspund la întrebări, îşi doresc doar să înopteze aici. În fiecare zi înregistrăm aproximativ  120 de noi refugiaţi, fără documente, aproape toţi ne răspund la prima întrebarea că numele şi prenumele lor sunt Muhammad, respectiv Ali. În fiecare zi aceştia primesc hrană, într-un recipient care seamănă cu o lingură mare și plăcintă, pentru a se hrăni şi mai târziu, însă, de regulă, nu mănâncă nimic. Aceştia pleacă înspre Croaţia, iar dacă nu se întorc în patru zile, cel mai probabil au reușit să ajungă în Slovenia.

    Toți se plâng de poliția croată, că aceştia ar fi duri, că le iau toţi banii, le sparg telefoanele mobile şi le strică definitiv locul în care telefoanele ar putea fi încărcate, folosind chiar şi şurubelniţe pentru a provoca daune cât mai mari.O tânără de 16 ani ne-a spus că au călătorit numai pe apă timp de 17 zile și că familia şi-a construit-o în Serbia, unde a rămas timp de trei ani, timp în care a dat naştere la doi copii cu care apoi şi-a continuat mai departe drumul. Îi ajutăm să strângă banii într-o bancă, cei pe care-i primesc de la rude, pentru că fără documente personale, nu au cum să treacă de impasul ăsta. Toată lumea vrea să meargă în Italia, Franța, Germania, Spania – ne spun aceştia.  

    Refuză ajutor în mâncare și bani, însă acceptă un acoperiş deasupra capului și pături cu care să se învelească

    Locuitorii din Bihac aşteptă cu braţele deschise imigranți care urmează să ajungă prin părţile lor, există şi proprietari de apartamente care oferă cazare gratuită pentru început. Ca regulă, imigranţii refuză ajutorul în bani și alimente, însă acceptă un acoperiș deasupra capului și o pătură să le ţină cald. Brutaria, salonul de frizerie și piaţa care se află în apropierea taberei de refugiaţi oferă nenumărate locuri de muncă. La distanță sunt ţinuţi doar algerienii, despre care s-a dus vorba că ar manevra cu mare uşurinţă un cuțit.

    În Bosnia şi Herţegovina, intră în fiecare lună, pe o nouă rută balcanică ce trece prin Albania, mai bine de 1000 de persoane, din taberele supraaglomerate din Grecia , cu un total de 5500 de persoane înregistrate ca medie pentru un interval de 5 luni.În aceiași perioadă, vecinii noștri slovenii, au înregistrat un număr de 1221 de refugiaţi care au intrat în mod ilegal în această ţară. Diferența dintre aceste două numere, din tot ce am aflat de la interlocutorii noștri și de la alţi imigranţi din cele două tabere, mai precis la Bihac și în Velika Kladusa, acolo unde unde îi găsim pe aceştia în număr mare,  este că aici există au o singura misiune – de a intra ilegal în ţară, pentru a ieşi în acelaşi fel apoi, din Croaţia. În ciuda acestui fapt, pentru autoritățile noastre acest fenomen nu reprezintă încă un val migranțional, ci un număr din ce în ce mai mare de imigranți ilegali.

    Articol preluat din cotidianul JUTARNJEG

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies