Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Şeful diplomaţiei europene la graniţa dintre Grecia şi Turcia: ‘UE este decisă să-şi apere frontierele’
  • 24 iun.

    Şeful diplomaţiei europene la graniţa dintre Grecia şi Turcia: ‘UE este decisă să-şi apere frontierele’

    Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a dat asigurări miercuri, în cursul unei vizite la graniţa dintre Grecia şi Turcia, că Uniunea Europeană este decisă să-şi apere frontierele, pe fondul temerilor exprimate de ministrul grec de externe, Nikos Dendias, în legătură cu un nou val de migraţie încurajat de Ankara, relatează AFP, potrivit Agerpres.

    ‘Suntem determinaţi să protejăm frontierele externe ale Uniunii Europene şi să susţinem suveranitatea Greciei’, a dat asigurări Josep Borrell, în prezenţa lui Nikos Dendias.

    ‘Astăzi, după un scurt răgaz datorat pandemiei, Turcia a declarat din nou că frontierele sale cu Europa sunt deschise’, a afirmat ministrul grec.

    ‘În acelaşi timp, gărzile de coastă (turce) escortează ambarcaţiuni încărcate cu migranţi spre insulele greceşti’, a acuzat el.

    Dendias a mai afirmat că Turcia ‘continuă să submineze securitatea, stabilitatea şi pacea în Mediterana de Est’.

    Borrell a răspuns că ‘împărtăşeşte această îngrijorare’ şi că va acţiona cu toate mijloacele ‘pentru a opri această dinamică de escaladare’ a tensiunilor.

    Josep Borrell, care are programată o întrevedere cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis în cursul serii, la Atena, a mai spus că vrea să ‘încerce să dialogheze cu Turcia pentru protejarea intereselor (comune) şi întărirea stabilităţii regionale’.

    La sfârşitul lunii februarie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că va lăsa frontiera deschisă pentru migranţii dornici să ajungă în Uniunea Europeană.

    Zeci de mii de refugiaţi au pornit atunci spre postul de frontieră Kastanies (Pazarkule, de partea elenă) cu Grecia, unde au avut loc ciocniri timp de mai multe zile.

    Atena a reacţionat în forţă, desfăşurând trupe suplimentare de-a lungul fluviului Evros, care delimitează frontiera terestră comună. Mai multe anchete jurnalistice şi ONG-uri au acuzat autorităţile elene că au tras cu gloanţe reale în migranţi.

    În punctul culminant al crizei, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cel al Parlamentului European, David Sassoli, s-au deplasat în regiunea Evros pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Grecia în ce priveşte protejarea frontierelor UE.

    Sursa: stiripesurse.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies