Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Serviciile secrete germane avertizează asupra unui nou val migrator dinspre Africa
  • 26 oct.

    Serviciile secrete germane avertizează asupra unui nou val migrator dinspre Africa

    Serviciul Federal de Informaţii german (BND) a avertizat într-un raport confidenţial asupra unui nou val de migranţi veniţi din ţările Africii Subsahariene care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană prin Maroc, scrie marţi cotidianul Bild, citat de agenţia EFE.

    Potrivit analiştilor BND, Marocul a înlocuit Libia ca principală ţară de tranzit, mai ales pentru tinerii africani ce nu văd o perspectivă pentru ei în ţările lor şi au o percepţie idilică asupra Europei. Astfel de tineri îşi imaginează că în Europa vor putea ajunge cu uşurinţă fotbalişti profesionişti şi că vor putea conduce maşini scumpe, notează BND în raport.

    Din Maroc există trei rute principale către Spania: prin Marea Alboran (partea vestică a Mediteranei) cu bărci din cauciuc de o capacitate de până la 58 de persoane, prin strâmtoarea Gibraltar cu bărci pneumatice de mici dimensiuni sau prin Oceanul Atlantic cu mici ambarcaţiuni din lemn.

    În enclavele spaniole din nordul Marocului, Ceuta şi Melilla, migranţii stau în tabere provizorii, în încăperi cu 10-15 persoane.

    Potrivit BND, circa 20 de traficanţi mafioţi controlează fluxul de migranţi dinspre Maroc. Ei au relaţii bune cu autorităţile marocane şi fiecare traficant se bazează pe circa 20 de colaboratori care contactează migranţi care doresc să ajungă în Europa. Traficanţii reuşesc astfel să aducă în Europa până la 6.000 de migranţi într-o singură lună.

    Fiecare migrant trebuie să plătească traficanţilor o mie de euro pentru maxim trei tentative de debarcare în Spania, iar dacă achită două mii de euro traficanţii le garantează intrarea în Uniunea Europeană. În oferta traficanţilor există şi o aşa-numită opţiune VIP, care costă patru mii de euro şi permite migranţilor să ajungă în numai şase zile din Mali în Spania, via Maroc.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies