Blog

  • 20 apr.

    Standul Ambasadei Macedoniei la Targul International de Vinuri “Goodwine” – București (Romexpo)

    macedonian_wineEditia de primăvară a Targului International de vinuri “GoodWine”, organizat între 15 și 17 aprilie 2016, în București la complexul Romexpo, a avut un stand special al Ambasadei Republicii Macedonia. Vizitatorii au avut posibilitatea de a vedea și de a degusta gusta o varietate de vinuri tradiționale macedonene din cramele Bovin, Lozar, Pirgan si Popova Kula.
    Macedonia are o bogată tradiție in vinuri. Numeroase descoperiri arheologice, datând din secolul al 13-lea inainte de Hristos, au dovedit afinitatea pentru activitatile de cultivarea a vitei de vie si a producerii de vin, ca fiind unul dintre cele mai importante elemente din istoria Macedoniei.
    În timpul domniei lui Filip al II-lea și a lui Alexandru cel Mare, membri familiei regale macedonene erau cunoscuti drept consumatori importanți ai vinului macedonean.
    Această tradiție a continuat în timpul Imperiului Roman, iar Macedonia era cunoscuta drept una dintre regiunile cele mai importante pentru cultivarea strugurilor în Imperiu.
    De asemenea, semnificația vinului a fost continuată pana in momentul apariției creștinismului, vinul facand parte din aproape toate ceremoniile ale Bisericii Ortodoxe.
    Istoria confirmă faptul că vinul a fost important în timpul domniei tarului Samuil, pana la instaurarea conducerii turcilor in Macedonia.vas_lut
    La începutul secolului 20 existau mai multe familii nobile, care au fost producătoare de struguri și de vin. La acel moment regele Alexandar Karagheorghevic a decis să infiinteze plantatii de viță de vie și să construiască o fabrică de vin la Demir Kapija, in Macedonia.
    După al doilea război mondial, odată cu instaurarea socialismului, butoaiele și echipamentele de producere a vinului erau deținute de familii diferite si de mici producători de vin, dar au fost naționalizate.
    În timpul socialismului s-au construit 13 fabrici de vin în Republica Macedonia, câteva dintre ele pornind de operațiunile de nationalizare a butoaielor si echipamentelor apartinand diferitelor familii. Au existat mai mult de 30.000 de familii care detineau podgorii mici. Acestea vindeau strugurii la cele 13 fabrici de vin.
    vas_metalAceasta a fost o situație interesantă deoarece in timp ce totul era detinut de stat în economia socialistă, industria de cultivare a vitei de vie a fost detinuta in proprietate privata și era extrem de bine dezvoltata. Acest lucru s-a tradus printr-o dezvoltare sănătoasa a sectorului de de viță de vie, care a produs struguri de cea mai buna calitate.
    La sfarsitul secolului 20, după seapararea Republicii Macedonia de Yugoslavia, a inceput procèsul de privatizare a vechilor fabrici de vin.
    Odata cu începutul secolului 21 numerosi investitori au inceput sa investeasca în noi fabrici de vin de capacitate mica, pe tot cuprinsul țării.

    migrantcenter.ro

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies