Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Traficanti de migranti, prinsi in flagrant de politistii din Valcea. Cat au platit doi irakieni pentru a trece fraudulos frontiera catre Europa de Vest
  • 31 mart.

    Traficanti de migranti, prinsi in flagrant de politistii din Valcea. Cat au platit doi irakieni pentru a trece fraudulos frontiera catre Europa de Vest

    Trei barbati care au ajutat mai multi migranti, contra unor sume de bani, sa treaca fraudulos frontiera de stat a Romaniei catre tari din Europa de Vest au fost prinsi in flagrant de catre politistii DGA Valcea. Doi dintre ei si-au recunoscut faptele si au facut acorduri de recunoastere, iar al treilea a fost trimis in judecata.

    “Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca, in data de 3 martie 2021, in scopul obtinerii unor sume de bani cuprinse intre 150 si 1.000 de euro/migrant, inculpatul trimis in judecata a indrumat si coordonat pe ceilalti doi inculpati cu privire la locurile de unde urmau a fi preluati si predati doi migranti (cetateni de origine irakiana, avand statutul de tolerati pe teritoriul Romaniei), pentru a le asigura acestora trecerea frauduloasa a frontierei de stat a Romaniei”, se arata intr-un comunicat DGA.

    Potrivit sursei citate, prin intermediul comunicatiilor telefonice, principalul inculpat a comunicat coordonatele locatiilor, fotografiile celor doi migranti si modalitatea de plata a sumelor de bani reprezentand costul transportului acestora.

    Totodata, acesta a comunicat locurile de unde urmau a fi preluati si predati migrantii in vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, persoanele cu care urmau sa se intalneasca, suma de bani pe care trebuia sa o achite, reprezentand contravaloarea transportului, precum si persoana careia trebuia sa-i remita respectiva suma de bani.

    In aceeasi zi a fost organizata o actiune de prindere in flagrant, in urma careia atat migrantii, cat si coordonatorii lor surprinsi in autovehiculul oprit pentru verificari au fost condusi la unitatea de parchet pentru audieri. In aceeasi seara, inculpatul principal a fost depistat de politisti pe raza municipiului Satu Mare, retinut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat in arest la domiciliu pentru cercetari.

    Procurorii au dispus clasarea cauzei fata de cei doi migranti (cetateni de origine irakiana), sub aspectul comiterii infractiunii de tentativa la trecerea frauduloasa a frontierei de stat.

    Prin acordurile de recunoastere a vinovatiei incheiate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea, fata de unul dintre inculpati, originar din Judetul Valcea, a fost propusa instantei de judecata pedeapsa de 2 ani inchisoare cu suspendarea executarii sub supraveghere, iar fata de cel celalalt inculpat, din judetul Sibiu (ambii fara calitate speciala), s-a propus pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendarea executarii sub supraveghere.

    In ambele situatii, inculpatii au fost cercetati sub masura controlului judiciar pentru comiterea infractiunii de trafic de migranti.

    Sursa: ziare.com

niciun comentariu

Adaugă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies