Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Un grup de 19 irakieni – depistaţi la frontieră, ascunşi într-un microbuz condus de un sârb
  • 23 oct.

    Un grup de 19 irakieni – depistaţi la frontieră, ascunşi într-un microbuz condus de un sârb

    Un număr de 19 cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 7 şi 43 de ani, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un microbuz condus de un şofer sârb ce transporta cabluri electrice din Turcia către Cehia, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Bechet.

    “La Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean sârb, la volanul unui microbuz marca Fiat Ducato, care transporta, conform documentelor, cabluri electrice din Turcia, pentru o societate din Cehia. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunşi în compartimentul marfă al microbuzului, nouăsprezece persoane, cetăţeni străini. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni – 13 bărbaţi, 3 femei şi 3 minori, adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani, iar minorii – între 7 şi 17 ani”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

    La cercetări, irakienii au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, în timp ce cetăţeanul sârb a susţinut că nu ştie cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.

    Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi şoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies