Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • UNHCR: Risc de ‘haos’ în Europa din cauza închiderii treptate a frontierelor pentru refugiaţi şi imigranţi
  • 24 feb.

    UNHCR: Risc de ‘haos’ în Europa din cauza închiderii treptate a frontierelor pentru refugiaţi şi imigranţi

    Filippo GrandiÎnaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, a declarat marţi că tot mai numeroasele decizii de închidere a frontierelor pentru refugiaţi şi imigranţi pe ruta balcanică riscă să creeze ‘haos’ în Europa, relatează AFP.
    “Sunt extrem de îngrijorat de informaţiile privind tot mai numeroasele decizii de închidere a frontierelor europene de-a lungul rutei balcanice, deoarece aceasta va crea şi mai mult haos şi confuzie” şi “cel mai probabil va spori fluxurile neregulate”, a spus el, în timpul unei vizite pe insula elenă Lesbos, principal punct de intrare a imigranţilor şi refugiaţilor în Europa.

    Grandi reacţionează la decizia de duminică a Macedoniei de a nu le permite afganilor ajunşi în Grecia să intre pe teritoriul său pentru a-şi continua drumul spre Europa. Această decizie, însoţită de un control sporit asupra exilaţilor cărora încă li se permite să treacă — sirieni şi irakieni — riscă să ducă la blocarea în Grecia mii de persoane venite din Turcia.

    “Aceasta va spori povara de pe umerii Greciei, care îşi asumă deja o responsabilitate mare”, şi “creează dezordine în ţările care primesc imigranţi şi refugiaţi”, în contextul în care “nu există încă alternative” la gestionarea afluxului de imigranţi, a adăugat Grandi, care efectuează în Grecia prima sa vizită, de la preluarea funcţiei, în zonele unde ajung refugiaţi şi imigranţi.

    “Programul european de relocalizare este încă extrem de limitat, iar programul de reinstalare din Turcia”, care prevede transferul direct de refugiaţi în Europa, “nu a început încă”, a subliniat Grandi.
    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies