Blog

  • Acasă
  • /
  • Știri
  • /
  • Zece migranţi irakieni, descoperiţi într-un microbuz la PTF Nădlac II
  • 12 mart.

    Zece migranţi irakieni, descoperiţi într-un microbuz la PTF Nădlac II

    Zece migranţi din Irak au fost descoperiţi ascunşi într-un microbuz ce urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, şoferul turc fiind cercetat pentru trafic de migranţi.

    Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au verificat amănunţit microbuzul după ce au primit o solicitare în acest sens de la colegii lor din Timişoara.

    „În baza unei solicitări, formulată de către colegii de la I.T.P.F. Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul compartimentului marfă, au fost descoperite ascunse zece persoane, şapte bărbaţi şi trei femei”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad.

    Migranţii provin din Irak, au vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani şi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră.

    Şoferul microbuzului, un cetăţean turc de 50 de ani, declarase la graniţă că transportă mobilă din Turcia pentru Germania. El este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

    Sursa: agerpres

Comentariu

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri vedeți
politica de utillizare cookie-uri
Setări cookie
Accept toate Cookie-urile
By continuing to browse or by clicking "Accept All Cookies" you agree to the storing of first and third-party cookies on your device to enhance site navigation, analyze site usage, and assist in our marketing efforts.
Cookie Policy
Cookie Settings
Accept All Cookies